Odată cu venirea toamnei, gospodinele s-au pus pe pregătit bunătăți pentru iarnă. Cămările sunt pline deja cu borcane, fie ele cu gem, legume sau zacuscă. Acest ultim preparat poate să fie însă foarte periculos pentru sănătate. Cei mai mulți fac această greșeală fără să-și dea seama.
Pericolul ascuns din zacuscă: ce nu trebuie niciodată să faci
Zacusca este unul dintre preparatele care ne amintesc de copilărie și pe care o consumăm cu drag și poftă ori de câte ori avem ocazia. Deși vremurile s-au schimbat, iar familiile nu mai au nevoie de provizii pentru iarnă din propria gospodărie, acest fel de mâncare rămâne printre preferatele românilor.
Motiv pentru care gospodinele încă îl pregătesc cu drag în bucătăriile lor. Însă multe nu își dau seama că pot pune în pericol sănătatea familiilor, printr-o greșeală care poate părea banală.
Doctorul Anca Hâncu a explicat că este important să avem grijă la cât ulei folosim atunci când facem zacuscă.
În popor există credința că cu cât are mai mult ulei, cu atât va rezista mai bine un aliment ca acesta peste iarnă. Însă ce este prea mult strică, mai ales pentru cei cu probleme cu stomacul sau colesterolul.
În plus, legumele din care este preparată zacusca pot fi un adevărat pericol dacă nu sunt spălate corespunzător. Medicul atrage atenția că acestea pot conține diferite toxine care sunt foarte nocive odată ce ajung în organism.
Iar cel mai periculos este atunci când zacusca nu este preparată corespunzător. Dacă nu este fiartă suficient, iar borcanele nu sunt sigilate cum trebuie pentru păstrare, se poate ajunge la toxină botulinică. Aceasta poate să ducă chiar la deces dacă nu mergem la medic la timp.
Doctorii ne sfătuiesc să fim foarte atenți la ceea ce consumăm și mai ales la semnalele pe care ni le transmite propriul organism. Dacă după ce am consumat un aliment de tipul gem, zacuscă, și ne simțim rău, este recomandat să apelăm urgent la ajutor de specialitate.