Reclamă

Tzancă Uraganu este pus pe fapte mari anul acesta. Manelistul a încercat, inițial, să combine partea muzicală cu domeniul HoReCa, deschizându-și propriul restaurant de tip fast food. Din păcate, nu prea a avut noroc cu el, iar locația a fost închisă la scurt timp de inspectorii ANPC. Dar, chiar și așa, artistul a mai avut un as în mânecă.

Tzancă Uraganu este unul dintre cei mai de succes artiști din lumea manelelor. Acesta are la activ piese cu zeci de milioane de vizualizări și are concerte pe bandă rulantă. Așa cum era de așteptat, toate astea se traduc în mulți bani în conturi, așa că artistul a decis să-i investească în unul dintre cele mai profitabile domenii, la momentul actual.

Pe modelul lui Dorian Popa, Tzancă Uraganu a început să facă primii pași în spre a-și ridica propriul cartier rezidențial. Încă de acum câteva luni, acesta a depus documentația necesară pentru a începe lucrările. De atunci și până în prezent nu a mai spus nimic, semn că a lăsat ca lucrurile să se concretizeze înainte de a se lăuda.

Tzancă Uraganu, surpriză pentru fanii lui. Cum arată primele case din cartierul rezidențial ridicat de manelist
Social media

Tzancă Uraganu calcă pe urmele lui Dorian Popa

Acum, primii pași au fost deja făcuți, iar manelistul le-a prezentat fanilor o mică parte din proiectul său de suflet. Mai ales, le-a arătat o imagine cu prima casă de la „TZU Residence”, cartierul pe care l-a ridicat de la zero, din propriile sale economii.

Manelistul a recunoscut că mai are mult de lucru până va fi gata, dar vrea să fie extrem de transparent cu cei care îl urmăresc, astfel ca viitorii cumpărători să știe ce îi așteaptă.

Fiind vorba despre un proiect atât de măreț și de ambițios, nu este de mirare că manelistul nu face deloc rabat de la calitatea materialelor pe care le folosește. Și, tocmai de aceea, cel mai probabil și prețul caselor va fi unul pe măsură.

@tzzzancauraganu♬ sunet original – tzzzanca uraganu 🏆


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro