Matei Dima sau BRomania, așa cum îl cunosc fanii, este unul dintre cele mai sonore nume din cinematografia din ziua de azi. Acesta a produs în ultimii ani filme care au generat încasări record în cinematografe și nu este de mirare că, în prezent, lucrează la o altă producție. Însă, nimic din toate astea nu ar fi fost posibile fără susținerea familiei.
Matei Dima este unul dintre producătorii și regizorii care a ridicat nivelul filmelor românești. Acesta s-a format peste hotare, în Statele Unite ale Americii, așa că nu este de mirare că a venit cu o nouă viziune asupra producțiilor cinematografice. Aici, în România, a descoperit succes, iar cele mai recente producții sunt cea mai bună dovadă.
În ultimii ani, BRomania nu a luat deloc pauză și a fost mereu ocupat cu filmările. Matei a petrecut mai mult timp pe platourile de filmare decât acasă, cu familia, dar a înțeles că aceasta este sacrificiul pe care trebuie să îl plătească pentru a deveni un nume puternic în această industrie.
BRomania pune familia pe primul loc
În timp ce planul profesional este cea mai bună carte de vizită pentru el, BRomania preferă ca planul personal să nu fie expus în lumina reflectoarelor. Tocmai de aceea, regizorul se afișează din ce în ce mai puțin cu persoanele dragi lui și preferă să petreacă timp de calitate cu ele în întimitate.
Cele mai importante persoane din viața lui sunt părinții săi care, de altfel, l-au și susținut în cariera sa, dar și pe toată perioada studiilor în străinătate. Deși nu le-a fost deloc ușor să trăiască la mii de kilometri distanță unii de alții, acum, se demonstrează că acest efort a meritat din plin.
Și, tocmai pentru că le este extrem de recunoscător, BRomania are grijă să își răsfețe părinții cu mici gesturi și să îi facă mândri de el, în fiecare zi.