Nu mai este niciun secret faptul că brandul dezvoltat de regretatul Steve Jobs a creat isterie în rândul iubitorilor de tehnologie și device-uri. Apple, căci despre el este vorba, a lansat săptămânile trecute noul model de iPhone care, începând de azi, a fost disponibil spre a fi achiziționat.
Apple și-a făcut propria tradiție din a lansa în fiecare an un nou model de iPhone, de smartwach, de laptop, de iPad, cu alte cuvinte, toată gama lor primește o îmbunătățire. Deși mulți cred că nu este neapărat necesară o astfel de lansare de la an la an, ei bine, imaginile din magazine spun exact contrariul.
Anul acesta, noul model de iPhone a fost descris de către Tim Cook ca fiind „cel mai bun telefon de până acum”. Chiar dacă sună clișeic, replica lui i-a convins pe milioane de utilizatori de iPhone să treacă la noul model, 15, fie că vorbim de varianta simplă, Pro sau Pro Max.
Cum profită Apple de consumerism
Modelul iPhone 15, confecționat din titan i-a convins pe mulți să scoată din buzunar, într-o secundă, aproape 2.000 de euro. Încă de la primele ore, în magazinele partenere Apple s-au format cozi uriașe de oameni dornici să pună mâna pe cea mai recentă lansare.
De departe, cel mai mare haos și cea mai mare îmbulzeală a fost în Dubai Mall. Încă de la primele ore, sute de persoane s-au pus să aștepte deschiderea magazinului, ba chiar își făceau griji că nu mai prind niciun model disponibil. Deși ușile magazinului nu se deschiseseră, paznicii le-au recomandat celor adunați în mall să comande online pentru a evita îmbulzeala.
Sfaturile agenților de pază au fost în zadar, căci unii dintre cei care au așteptat la coadă au apucat să pre-comande online și voiau să mai pună mâna și pe un exemplar din magazinele fizice. Ba mai mult, nu doar rezidenții din Dubai s-au pus la coadă, ci și turiștii.
@sz___75 Waiting for IPhone 15 Pro max #foryou #foryoupage #viral #fypシ゚viral #2023 #iphone15promax #dubaimall #pro ♬ original sound – Sarfaraz