Reclamă

Anul acesta, Zanni este pus pe fapte mari. Cei care îl urmăresc sigur au observat faptul că aceasta a investit timp și bani în casa sa și mereu a găsit câteva ceva de îmbunătățit. Și, pentru că se pricepe de minune la afaceri, Zanidache a găsit soluția perfectă pentru a face un ban în plus: vinde mobila pentru care nu a plătit nimic.

De departe, „Survivor” a fost emisiunea chiar i-a schimbat radical viața lui Zanni, pe toate planurile. Acesta s-a automotivat să reziste cât mai mult în jungla din Republica Dominicană, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Întors acasă cu marele premiu. Zanidache a decis să facă o investiție serioasă.

Aceasta și-a cumpărat primul său apartament și a fost o realizare mare, mai ales că a crescut toată copilăria la un orfelinat. Cu timpul, acel apartament nu a fost deloc pe placul lui, așa că s-a mutat la casă. Însă, ce nu a preconizat el de la bun început a fost faptul că o casă necesită mult mai mult.

Zanni vinde piese de mobilier pentru care nu a plătit niciun ban. Cât cere pe ele fostul câștigător de la „Survivor”
Social Media

Zanni s-a pus pe renovări

Zanni investește constant în noua lui locuință, iar cei care sunt alături de el în online, sigur au observat că în ultima perioadă este mai mereu cu materiale de construcții după el. De data asta, Zanni vrea să facă o schimbare radicală, așa că a decis să se descotorisească de canapeaua din piele.

Acesta a postat-o ca tot românul, pe OLX, dar a ales să apeleze și fanii de pe Instagram, în speranța că va scăpa mai repede de ea. Sincer și asumat ca de obicei, Zanidache a recunoscut că aceasta costă 5.000 de euro, dar că el nu a plătit niciun ban pe ea, așa că cere pentru piesa de mobilier din piele nici mai mult, nici mai puțin de 8.000 de lei. Ba mai mult, prețul canapelei este negociabil.

„E și pe OLX, dar o pun și aici. Avem colțarul ăsta, a fost 5.000 de euro, nu am dat eu banii pe canapeaua asta, evident. O dau la 8.000 de lei. Este piele piele, este electrică, e mare. Cine o vrea, cât mai repede, negociabil tot.”

Zanni vinde piese de mobilier pentru care nu a plătit niciun ban. Cât cere pe ele fostul câștigător de la „Survivor”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro