Reclamă

Nu mai este niciun secret faptul că Delia reușește să agite apele cu fiecare apariție de-ale sale. Se pare că fanii ei sunt destul de conservatori și nu țin deloc pasul cu stilul ei vestimentar. Și nu spunem noi asta, ci dovadă sunt zecile de comentarii pe care vedeta le primește la postările sale. Sătulă să își justifice alegerile, aceasta pus punctul pe „i”.

Delia este una dintre artistele care și-a dorit să își pună amprenta nu doar în piesele pe care le cântă, dar și în stilul vestimentar. Deși lucrează cu profesioniști din domeniu, aceasta se asigură că tot ceea ce poartă o reprezintă în totalitate. Și, chiar și așa, fanii nu rezonează deloc cu ea.

Artista este recunoscută pentru stilurile vestimentare diverse și pentru hainele sale deloc obișnuite. Însă, ceea ce contează cu adevărat este faptul că vedeta le poartă cu atitudine și este asumată până la capăt. Din păcate, asta nu a salvat-o deloc de replicile răutăcioase ale celor din jurul ei.

De-a lungul timpului, Delia a încasat multe critice legate de felul în care se îmbracă. De la faptul că se îmbracă ca un băiat, că nu e sexy deloc, că a dat în mintea copiilor, că nu își alege hainele potrivite vârstei sale, artista le-a auzit pe toate. Și, deși a zis că nu se mai complică cu astfel de comentarii, uneori, simte că este picătura care a umplut paharul.

Delia, mesaj dur la adresa celor care o critică pentru felul în care se îmbracă. „Să fii prost e riscant”

Delia are un stil cameleonic

De multe ori, Delia a încercat să le explice fanilor că nu există haine în funcție de vârstă și că ar trebui să fie mult mai deschiși la minte. În plus, fiind artist, pe scenă aceasta nu poate să îmbrace haine „normale”, ci trebuie să adopte un stil cât mai potrivit pentru lumina reflectoarelor.

De data asta, artista nu a mai rezistat și a răbufnit pe internet unde, în felul ei caracteristic, i-a pus la punct pe răutăcioși cu diplomație.

„Când eram mai mică, dar nu mică mult, când aveam 37 de ani, eu credeam că dacă ai 40 de ani ești om foarte bătrân și trebuie să te îmbraci ca un om de 40 de ani. Ceea ce era total eronat! Dacă mai există oameni care cred asta, este un om prost. Trebuie să schimbe asta pentru că a fi prost e riscant. În viață nu e bine, mai bine ești deștept.”, a spus artista pe Instagram.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro