Reclamă

Nu mai este niciun secret faptul că Ioana Ginghină este una dintre cele mai talentate actrițe de la noi. De-a lungul timpului, aceasta a jucat în numeroase proiecte, iar lejeritatea cu care s-a transpus în pielea oricărui personaj i-a adus aprecierea publicului. Și, pentru că pasiunea ei pentru actorie este una mare, a ales să o transmită și celor mai mici, aflați la început de drum.

Ioana Ginghină este una dintre actrițele pentru care pasiunea de a fi pe scenă nu poate fi descrisă în cuvinte. Încă de la debutul ei în telenovela produsă de Ruxandra Ion, „Numai Iubirea” și până în prezent, Ioana și-a conturat un portofoliu vast de roluri, care mai de care mai apreciat de publicul larg.

De fiecare dată când a primit un rol nou, Ioana Ginghină a trăit pentru acel personaj și a făcut tot posibilul să dea totul pentru fanii ei. Și, pentru că mereu a fost apreciată și lăudată pentru cât de bine joacă, aceasta a decis să vină și în ajutorul altora care, poate, își doresc o carieră în actorie.

Cât costă o oră la cursul e actorie predat de Ioana Ginghină. Actrița a dat startul înscrierilor

Ioana Ginghină adoră să lucreze cu oamenii

La fel ca și colega ei, Doinița Oancea, Ioana Ginghină și-a deschis propria școală de actorie, acolo unde îi așteaptă pe toți, cu mic cu mare la înscriere. Aceasta a organizat anumite cursuri care să se plieze pe nevoile fiecăruia, iar grupele au fost alcătuite în funcție de vârstă.

MiniArtShow, căci așa se numește școala de actorie a Ioanei, a început înscrierile, iar părinții trebuie să știe că aceste cursuri nu sunt deloc unele costisitoare. De exemplu, cursurile pentru grupa 4-6 ani costă 600 de lei pe lună, iar cursurile dedicate grupei +10 ani au același preț.

Ioana Ginghină are și ateliere pentru adulți care costă 700 de lei, dar care, în momentul de față, sunt sold out, iar asta nu poate decât să o bucure pe Ioana Ginghină.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro