Codin Maticiuc este unul dintre cele mai cunoscute și controversate personaje din lumea mondenă. Ani la rând, acesta a fost nelipsit de la petrecerile cu ștaif din Capitală, iar mesele la care petrecea el se recunoașteau dint-o mie. Acum, însă, Codin s-a așezat la casa lui, iar relația sa cu Ana merge mai bine ca niciodată, mai ales că au împreună doi copii. Însă, ceea ce nu știe multă lume este faptul că Maticiuc mai are un băiat de care este extrem de mândru.
Codin Maticiuc este unul dintre cei mai excentrici bărbați din showbiz. Acesta a fost mereu adeptul extravaganțelor, iar petrecerile luxoase l-au caracterizat ani la rând. Acum, Codin a dat uitării aceste obiceiuri, iar „vinovată” este nimeni alta decât Ana, iubita lui. Aceasta a fost singura care l-a convins pe Codin că viața de familie este mult mai importantă decât viața de crai și petrecăreț.
Codin și Ana Pandeli sunt împreună de ani buni, iar acum, familia lor a devenit completă de când au venit pe lume cele două fiice ale lor. Smaranda și Ilinca sunt cele două fiice pentru care Codin Maticiuc ar face orice, astfel încât să nu le lipsească nimic. Drept dovadă, pentru un viitor mai bun, acesta a vrut ca ambele lui fiice să aibă cetățenie americană.
Codin Maticiuc are trei copii
Însă, Codin Maticiuc nu este atașat doar de fiicele lui, ci de fiul pe care Ana Pandeli îl are din relația anterioară. Mario este băiețelul Anei și, pe zi ce trece și dezvoltă din ce în ce mai frumos.
Acesta tocmai ce a împlinit 13 ani, iar Codin Maticiuc îl tratează și îl iubește ca și cum ar fi propriul său copil. Drept dovadă, cel mic a început să moștenească de la Codin pasiunea de a face bine și, deși are o vârstă fragedă, a început să muncească cu tatăl lui la campania „Spitale Publici din Bani Privați”.
@codin_maticiuc♬ original sound – Codin Maticiuc