Reclamă

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș a confirmat că partidele de guvernare au ajuns în principiu la un acord cu privire la principalele măsuri incluse în pachetul de reforme fiscale. Printre aceste măsuri, cele mai semnificative se referă la majorarea TVA-ului.

Potrivit ministrului Finanțelor Publice, cele mai discutate măsuri au fost cele referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare și colectarea banilor în buget. TVA-ul va rămâne diferențiat.

„Nu vor exista cote de TVA mai mari de 19%, chiar dacă suntem printre țările europene care aplică acest nivel de TVA. De fapt, avem un sistem fiscal foarte atractiv pentru investitori, iar faptul că avem o cotă unică de impozitare este un lucru mare”, a declarat Marcel Boloș la Digi24.

Ministrul a dorit să calmeze românii, reiterând faptul că nu se va majora TVA-ul la alimente și medicamente, o măsură luată pentru a proteja populația și a evita o „catastrofă”. Există, totuși, două excepții.

Acestea sunt cele mai periculoase alimente din lume! Nu le consumați zilnic. Avertismentul ANPC

„TVA-ul va crește de la 9% la 19% pentru produsele cu conținut ridicat de zahăr, adică 10g/100g de produs. Am adoptat o abordare unitară pentru introducerea acestor măsuri care vizează sănătatea oamenilor.

De asemenea, TVA-ul va crește de la 5% la 9% pentru produsele bio tradiționale. Acesta este un efort de aliniere, deoarece exista o disproporție până acum, iar ideea a fost să avem o aliniere a cotelor de TVA”, a mai anunțat oficialul român.

Ministrul Boloș a subliniat că TVA-ul pentru energia termică va rămâne la 5%, dar va crește la 9% pentru energiile fotovoltaice.

O veste bună vine pentru industria HoReCa. Ministrul Finanțelor a anunțat că TVA-ul va rămâne la 9% pentru această ramură a economiei.

Când vor fi implementate aceste măsuri

Întrebat când vor fi aplicate aceste măsuri, ministrul Boloș a precizat că cel mai probabil data de 1 ianuarie 2024 va fi data implementării pachetului de reforme, pentru a nu afecta oamenii de afaceri.

Scopul întregii reforme propuse de PSD în Coaliție este să adune mai mulți bani, având în vedere că deficitul bugetar în acest moment este uriaș, de 45 miliarde de lei, conform ministrului Boloș.

În plus, obiectivul pachetului de reforme este ca țara noastră să poată continua investițiile și să primească fondurile din PNRR.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro