Reclamă

În ultimii ani, viața lui Emily Burghelea s-a schimbat radical. De la influencera fără nicio grijă și cu chef constant de distracție, aceasta a ajuns să fie mămica a doi copii. Emoțiile sunt cu atât mai mari, cu cât fiica ei a început o etapă importantă în viața sa. 

Emily Burghelea este una dintre cele mai cunoscute influencere de la noi din România. Ca și în cazul altora, adevărata ei rampă de lansare a fost emisiunea de la Kanal D, “Bravo, ai stil!” De atunci și până acum, s-au produs multe schimbări în viața ei, dar, de departe, copiii sunt cea mai mare realizare. 

Emily are doi copii minunați de care este extrem de mândră, iar acum, fiica ei a început grădinița. A fost prima zi pentru cea mică, astfel că emoțiile au fost la cote maxime. Este pentru prima dată când Emily își duce fiica la grădinița și cel mai greu i-a fost să accepte faptul că micuța ei crește într-un ritm alert. 

Zi emoționantă pentru Emily Burghelea. Vedeta și-a dus fiica în prima zi de grădiniță

Emily, emoționată la maxim

Din fericire pentru ea, va ma urma o etapă similară și cu băiețelul ei, însă, vor mai avea de așteptat câțiva anișori. În tot acest timp, Emily Burghelea se va dedica altor proiecte în care este implicată pentru că, așa cum știu fanii ei, aceasta s-a dedicat în totalitate activității din mediul online. 

Vedeta a terminat recent facultatea și, deși avea planuri mari pentru cariera ei și își dorea să fie purtător de cuvânt la Administrația Prezidențială, se pare că lucrurile nu au mai decurs deloc așa cum și-a dorit. În viața ei a apărut primul copil și a înțeles faptul că prioritățile s-au schimbat. 

Tocmai de aceea, a început să fie din ce în ce mai responsabilă, dar și mai rezervată în ceea ce privește imaginea ei din online. Acum, că este mămică, aceasta trebuie să fie atentă la tot ceea ce face, mai ales că în joc sunt și copiii ei.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro