Reclamă

Oana Zăvoranu tună și fulgeră în online și are tot dreptul să fie așa. Vedeta a fost asaltată cu fel de fel de mesaje prin care o atenționau că a ajuns în mijlocul unei înșelătorii care se practică de ceva timp pe internet. Fără să stea prea mult pe gânduri, „Querida” a trecut la atac.

Oana Zăvoranu este una dintre vedetele pe ale cărui chip și corp nu se vede deloc trecerea anilor. Aceasta arată la fel de bine ca atunci când s-a lansat pentru prima dată în lumea mondenă. Multă lume crede că Oana a descoperit elixirul tinereții, iar cei mai speculativi, au pus la cale o întreagă afacere pe baza imaginii Oanei.

Mai exact, frumusețea ei i-a inspirat pe cei din spatele unui brand nu foarte cunoscut să se folosească de imaginea ei. Ceea ce este și mai grav este faptul că nu i-au cerut acordul, în schimb, au garantat că tinerețea Oanei se datoarează picăturilor magice pe care doar ei le produc.

Oana a avut fani deștepți

Fiind o vedetă cu o comunitate de fani destul de mare, nu este de mirare că mulți au fost tentați să cumpere acel produs. Însă, cei care o cunosc cu adevărat pe Oana, s-au gândit de două ori înainte să arunce cu banii, ba chiar i-au scris și ei să vadă dacă este adevărat sau nu. Iar reacția „Queridei” nu a întârziat să apară.

„Această firmă îmi folosește imaginea fără a avea eu vreo legătură cu ei. Nu cumpărați că e un scam! Mulțumesc fanilor mei deștepți care m-au întrebat de acest „Healthy Planet” care mint cu ordinărie că secretul aspectului meu se datorează unor picături… de cuc. Marș, nesimțiților!”

Oana Zăvoranu, victima înșelăciunii pe internet. „Nu am nicio legătură cu ei”

Din păcate, Oana nu este singura care a trecut prin astfel de incindent. De-a lungul timpului, Antonia sau Gina Pistol au fost și ele „ținta” celor care vor să vândă produse minune într-un timp record, convingând clienții cu imagini ale unor vedete cunoscute.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro