Reclamă

Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. Și, pentru că o relație presupune să fii alături de persoana iubită la bine și la greu, fix asta fac și cei doi. Dincolo de relația pe care o afișează în online, Gabriela și Tavi nu se feresc să recunoască că și ei au problemele lor, iar unele dintre ele sunt clasicele rate, pe care le au toți românii.

Gabriela Cristea este una dintre vedetele care a ales să fie mereu sinceră cu cei care o urmăresc. Deși activează pe micile ecrane de ani de zile, aceasta a ales să fie mereu sinceră și transparentă și să prezinte și aspectele mai puțin plăcute ale vieții. De exemplu, înainte de a se prezenta ca o persoană publică sau vedetă, Gabriela este un om obișnuit care are probleme obișnuite și pe care încearcă să le rezolve așa cum știe ea mai bine.

Tavi Clonda o susține pe Gabriela pe toate planurile și își respectă promisiunea de a fi mereu alături de ea, la bine și la greu. Cei doi au ales să își întemeieze o familie superbă, iar cele două fiice ale lor sunt centrul universului. Însă, dincolo de părțile frumoase ale vieții de părinte, cuplul a înțeles că o familie numeroasă presupune și anumite cheltuieli și chiar unele destul de substanțiale.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda, îngropați în datorii. Suma uriașă pe care o plătesc cei doi pentru confortul lor
social media

Rata cât două salarii

Deși ambii sunt în lumina reflectoarelor și activează și în online, asta nu înseamnă că îi dau banii afară din casă. Cei doi au ales să își facă o casă, însă, atunci când a venit vorba de mașină, finanțele au fost limitate. Cei doi soți și-au dorit o mașină care să-i ajute și să le fie de folos, așa că au apelat la un leasing. Lunar, rata este destul de mare, dar, momentan, cei doi nu își fac griji.

„Am dat un avans, mașina am luat-o în leasing. Păi de unde să avem 120.000 de euro? Plătim o rată de 1700 de euro. Mai avem o rată și pentru cealaltă mașină, de vreo 700 de euro. Asta e, muncim. Alte datorii nu mai avem la bănci. Mașina e sport, dar avem loc, e încăpătoare, fix cum ne trebuia”, a spus Tavi Clonda în exclusivitate pentru CANCAN.RO.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro