Reclamă

Anul acesta, Daniela Crudu a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a anunțat că este însărcinată. Deși mulți au crezut că este o glumă, se pare că totul este cât se poate de adevărat. Fosta asistentă TV a adus pe lume o fetiță superbă și pare că nu a pierdut deloc timpul. Vedeta a revenit rapid la forma inițială, ba chiar arată mai bine ca niciodată, iar de asta s-au convins și cei care o urmăresc. 

Daniela Crudu este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi, iar asta pentru că majoritatea timpului și-a petrecut-o în lumina reflectoarelor. În ultime vreme, aceasta a fost destul de discretă, dar a avut un motiv întemaiat. Daniela a devenit mămică și tot timpul a decis să îl dedice micuței ei.

În urmă cu câteva zile, fosta asistentă TV a organizat botezul fiicei sale, eveniment la care au participat majoritatea prietenilor ei. În ziua cea mare, Daniela a strălucit la propriu, dar și la figurat. Toți cei prezenți la botez au complimentat-o și nu este de mirare, având în vedere că aceasta este într-o formă de zile mari.

Cât de bine arată Daniela Crudu după ce a născut. Imaginile cu bruneta aprind imaginația oricui

Daniela, mai sexy ca niciodată

Mândră de corpul ei, Daniela nu ratează nicio ocazie pentru a se lăuda cu trupul ei de zeiță. Și, de parcă nu era suficient de cald afară, aceasta a ridicat temperatura din termometre cu cele mai recente apariții ale sale. În plină zi, aceasta s-a pozat mai provocator ca niciodată și le-a arătat tuturor că nu este imposibil să te menții în formă, chiar și după naștere.

Deși mulți nu o vedeau pe Daniela în ipostaza de mămică, se pare că vedeta i-a luat prin surprindere. Daniela este extrem de dedică fiicei sale și face tot posibilul pentru a-i dedica cât mai mult timp. Însă, nu uită nici de proiectele profesionale care, momentan, sunt principala ei sursă de venit. În ciuda faptului că înainte de sarcină făcea bani din conținutul dedicat adulților, acum, bruneta a evitat să mai vorbească despre acest subiect.

Cât de bine arată Daniela Crudu după ce a născut. Imaginile cu bruneta aprind imaginația oricui


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro