Reclamă

Oana Roman se numără și ea printre vedetele care se bucură din plin de ultimele zile calendaristice de vară. Spre deosebire de alți colegi de-ai ei de breaslă, fiica lui Petre Roman a ales să se distreze pe meleaguri românești și a demonstrat că te poți simți bine și la tine în țară. Drept dovadă, în toate imaginile pe care le-a postat din vacanță, Oana este cu zâmbetul pe buze.

Oana Roman a avut un an plin, din toate punctele de vedere, atât ptofesional, cât și personal. Dincolo de proiectele pe care le-a avut constant, fie în mediul online, fie interviurile televizate, Oana și-a canalizat foarte mult atenția asupra familiei. Comunitatea ei de fani știe că anul acesta, vedeta a trebuit să treacă prin câteva episoade destul de dificile, dar care nu au făcut decât să o întărească și mai mult.

După despărțirea de Marius Elisei care nu a fost deloc una ușoară, Oana a mai avut de trecut și câteva hopuri cu mama ei. Mioara Roman nu a avut nici ea cel mai bun an, dar, cu dragoste și atenție din partea celor dragi, în special a Oanei, a reușit să depășească totul.

Oana Roman nu se uită la bani. Cât costă o noapte de cazare la hotelul ales de vedetă pentru a-și petrece vacanța
Instagram

Oana Roman s-a deconectat de la rutină

Și, pentru că fiecare vară are amintirile ei, Oana Roman a decis să se bucure de cele mai frumoase experiențe alături de fiica ei și de un grup restrâns de prieteni. Fără să stea prea mult pe gânduri, aceasta și-a făcut bagajele și a mers într-o oază de relaxare, situată în Ploiești.

Vedeta s-a cazat la Sky Blue Hotel, o locație superbă de cinci stele care i-a pus la dispoziție tot ce avea nevoie. Pentru o singură noapte de răsfăț, pentru o singură persoană, tariful este de 683 de lei, iar în acest preț este inclus și micul dejun. Însă, Oana a mers cu fiica ei, ceea ce înseamnă că a scos din buzunar tariful pentru două persoane și anume, 774 lei.

Oana Roman nu se uită la bani. Cât costă o noapte de cazare la hotelul ales de vedetă pentru a-și petrece vacanța
Booking

Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro