Inconștiența unei femei putea să ducă la o tragedie. L-a lăsat pe un copil în vârstă de doar 10 ani să conducă, în timp ce ea era pe locul pasagerului. Polițiștii l-au surprins pe minor în fapt și l-au oprit înainte să aibă loc vreun accident.
Copil de 10 ani, prins la volan în Vâlcea
Totul s-a întâmplat pe un drum din județul Vâlcea, din comuna Berislăveşti. Minorul a fost surprins în timp ce conducea de un agent care era în timpul liber. Polițistul nu a stat deloc pe gânduri și acționat rapid. A mers cât de repede a putut și a oprit autoturismul.
Apoi, după ce s-a asigurat că totul este sigur și că nu poate avea loc un accident, a pus mâna pe telefon și a sunat la 112. Și-a chemat colegii care erau la muncă și le-a povestit ce se întâmplase.
La volanul vehiculului era un copil în vârstă de doar 10 ani. Nu era singur, ci era supravegheat de o femeie în vârstă de 53 de ani. Aceasta l-a însoțit în plimbarea sa pe străzile comunei și probabil i-a dat indicații din locul pasagerului. Când au fost opriți de agent, amândoi erau în mașină.
Cod Rutier: cum se pedepsește o asemenea faptă
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se fac cercetări atât pentru infracţiunea de încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere, cât şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. Vinovată pentru acest incident este femeia, care ar fi trebuit să știe că acest lucru este ilegal.