În ultima vreme, lui Jador nu îi merge deloc bine, pe niciun plan. Artistul tocmai ce a anunțat că s-a despărțit de iubita lui, Alexandra, dar problemele se țin lanț. Acum, manelistul a ajuns din nou la spital și și-a panicat fanii după ce a povestit prin ce trece.
Ultimele luni au fost destul de agitate pentru Jador. Artistul a trecut prin diverse episoade care se pare că i-au cam pus viața în pericol. În luna iunie, acesta și-a panicat fanii după ce s-a postat pe patul de spital și a anunțat că se retrage din muzică. Atunci, fanii au crezut că Jador suferă de o boală incurabilă, mai ales că și mesajul lui a fost unul destul de dur.
Acum, la mai bine de două luni de la acel incident, artistul a revenit la perfuzii. Jador s-a filmat pe TikTok, acolo unde a vrut să-i lămurească pe cel care îl urmăresc, mai ales că circula zvonul că ar avea cancer la colon. Din fericire, nici nu se pune problema de o astfel de afecțiune, ci este vorba despre ceva mult mai simplu.
Jador nu mai face muzică
Din spusele lui, Jador are probleme la esofag, iar asta l-a determinat să le dea fanilor una dintre cele mai proaste vești din ultima perioadă. La finalul acestui an, manelistul are de gând să se retragă din industrie și să nu mai lanseze nicio piesă. În schimb, se va muta la Bacău și se va implica în afacerile familiei.
„Fac clipul ăsta pentru oamenii care îmi iubesc muzica! Sunt foarte bine, nu sunt bolnav incurabil! Nu am cancer la colon! Nu am alte boli. Sunt foarte bine, am avut o mică problemă la esofag, acum sunt foarte bine. Mă las de muzică în decembrie, pentru că vreau să mă mut la Bacău, să mă apuc de afaceri și să fac bani mulți, atâta tot.”
Așa cum știu cei care îl urmăresc, Jador a cheltuit banii de Lamborghini pentru a le deschide părinților săi un depozit cu materiale de construcții. Afacerea merge foarte bine, iar asta l-a convins pe artist că este timpul să facă și el primii pași către lumea business-urilor. Însă, momentan, fanii nu știu dacă să-l creadă pe cuvânt sau dacă este doar o glumă de-ale lui.