Carlos Ray „Chuck” Norris este un actor american, expert în arte marțiale și s-a născut la 10 martie 1940. După ce a servit în Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, el a devenit un foarte popular expert în arte marțiale și și-a fondat propria școală numită Chun Kuk Do. Chuck Norris a jucat în numeroase filme de acțiune, cum ar fi Way of the Dragon, în care a apărut alături de Bruce Lee, fiind unul din principalii actori ai anilor 1980. El a fost personajul principal în serialul televizat Walker, Texas Ranger între 1993 și 2001. Chuck Norris este un devotat conservator și creștin, scriind câteva cărți pe tema creștinismului.
În 1962, a renunţat la cariera militară, preferând-o pe cea de instructor de autoapărare. În anii ’60, a deschis peste 30 de săli şi locuri de antrenament dedicate practicării artelor marţiale, printre clienţii săi aflându-se nume celebre precum Steve McQueen şi Priscilla Presley. De altfel, McQueen a fost printre primii care au observat aptitudinile actoriceşti ale lui Chuck Norris.
În 1972, faimosul Bruce Lee l-a invitat pe Chuck să filmeze împreună o scenă a filmului „Revenirea Dragonului”, conform chucknorris.com. Confruntarea dintre cei doi experţi ai artelor marţiale, desfăşurată pe fundalul Colosseumului din Roma, a fost punctul forte al peliculei şi rampa de lansare pe marile ecrane pentru Chuck.
Cinci ani mai târziu, Chuck Norris avea să deţină primul său rol principal, în pelicula „Breaker! Breaker!”. Au urmat filme precum „Good Guys Wear Black” şi „Forced Vengeance”, apreciate de public pentru genul de personaj interpretat de Norris: un tip calm, modest şi care întotdeauna preferă să găsească soluţiile pacifiste şi rezonabile. Însă atunci când nu are altă soluţie, rezolvă lucrurile foarte direct şi eficient datorită aptitudinilor sale războinice.
Dacă activitatea sa cinematografică a intrat într-un con de umbră, Chuck a devenit mult mai activ în promovarea acţiunilor caritabile, el devenind imaginea unor organizaţii precum Make-A-Wish şi United Way. În 1992, a pus bazele propriei sale fundaţii de binefacere, numită „Kickstart”, unul din scopurile urmărite fiind încurajarea practicării artelor marţiale în şcoli şi licee, tinerii învăţând, astfel, respectul, disciplina şi încrederea în sine.
Chuck Norris s-a implicat şi în politică, în special în 1988, atunci când l-a sprijinit în campania electorală pe George Bush.
Starul american a fost căsătorit de două ori: cu Dianne Holechek, cu care are trei copii dar de care a divorţat în 1988, precum şi cu Gena Okelley, cu care are doi gemeni.
În 1997, a devenit primul occidental ce a dobândit centura neagră cu opt dani. Lui i se datorează şi stilul Chun Kuk Do, o îmbunătăţire a artei Tang Soo Do.
A fost inclus în World Karate Union Hall of Fame, în iulie 2000.
În 2017, a fost declarat Texan de Onoare, atât datorită numeroşilor ani în care a locuit la ferma sa de lângă Navasota, cât şi pentru rolul din „Walker, Texas Ranger”.
Este şi un scriitor împlinit. În anul 1988, a publicat auto-biografia „The Secret of Inner Strenght” (Puterea secretă a sinelui), care a devenit bestseller. La câţiva ani distanţă, a lansat şi volumul „The Secret Power Within: Zen Solutions to Real Problems”. Foarte bine primită de critici şi public a fost cartea sa „Black Belt Patriotism: How to Reawaken America”, din 2008.
A fost şi erou de jocuri video, începând cu „Chuck Norris Superkicks” din 1983 şi până la jocul mobil „Chuck Norris: Bring on the Pain” din 2008.