Brigitte Pastramă a fost mereu în centrul atenției datorită stilul de viață pe care l-a avut. În ultimii ani, a fost sub lupa publicului prin prisma relațiilor tumultoase pe care le-a avut, inclusiv pe cea cu Ilie Năstase. Acum, aceasta s-a mai liniștit și și-a găsit refugiul în afaceri.
Brigitte Pastramă a fost mai mereu în lumina reflectoarelor, fie că a vrut sau că nu a vrut. Aceasta a avut mai multe relații cu bărbați celebri, iar asta i-a adus notorietate. Obișnuită cu un anumit stil de viață, a început să-i fie din ce în ce mai greu să facă față tuturor provocărilor, mai ales că timpul nu îi mai permite aproape deloc.
Și, tocmai din acest motiv, Brigitte a ales să îmbine utilul cu plăcutul. Vedeta vrea să dea randament pe planul afacerilor, așa că a simțit că nu mai are deloc timp de treburile casei, dar nici pentru cele adiacente afacerilor ei. Bruneta a stat și s-a gândit la toate și a ajuns la concluzia că i-ar fi de mare ajutor o femeie de serviciu.
Brigitte este destul de pretențioasă
Fără să mai stea prea mult pe gânduri, Brigitte a dat sfoară-n țară că este în căutare de ajutor în casa. Cele care sunt interesate de locul de muncă oferit de fosta parteneră a lui Ilie Năstase trebuie să știe câteva detalii, printre care și faptul că aceasta nu a precizat dacă oferă sau nu contract de muncă. Cel mai probabil, acest detaliu va fi stabilit cu cea pe care o va considera potrivită pentru acest job.
În ceea ce privește partea salarială, Brigitte Pastramă nu este deloc mână largă. Încă de la bun început, aceasta a precizat că oferă 2.700 de lei, iar cea care va lucra pentru ea trebuie să aibă experiență în ceea ce privește curățenia, dar și să fie dispusă să vină să lucreze pentru ea în weekend.
„Angajez femeie de serviciu cu experiență pentru un loc de evenimente din Floreasca, salariu net 2.700 lei, program 5 zile pe săptămână și se lucrează weekendul”, este mesajul lui Brigitte Pastramă, potrivit libertatea.ro.