În ultimii ani, viața lui Karmen s-a schimbat radical. Aceasta a devenit mămică și a înțeles faptul că, de acum încolo, micuța ei va fi mereu pe primul loc. Și, ca orice părinte, fiica lui Adrian Minune își dorește tot ce este mai bun pentru Rosy, așa că s-a gândit, deja, la ce școală va merge fiica ei.
Karmen este una dintre artistele care a rămas mereu cu picioarele pe pământ, în ciuda celebrității care a fost constantă în viața ei. Tatăl lui Karmen, unicul Adrian Minune a fost mereu în lumina reflectoarelor, dar se pare că asta nu a influențat-o pe Karmen să își piardă mințile.
În schimb, artista știe că nu este deloc ușor să fii copil de vedetă, mai ales când toate privirile sunt ațintite asupra ta. Tocmai de aceea, acum, înțelege mult mai bine prin ce va avea să treacă fiica ei, așa că a fost nevoită să ia anumite decizii pentru binele ei.
De exemplu, una dintre ele este legată de forma de învățământ pe care o va urma micuța Rosy. Karmen vrea ca fiica ei să studieze într-o școală privată, acolo unde măsurile de siguranță sunt mult mai sporite decât într-o școală de stat. Artista vrea să știe că fiica ei a intrat în siguranță în instituția respectivă, că merge la ore și că nu i se întâmplă nimic.
Karmen, trasă la răspundere de fani
Ba mai mult, aceasta a spus că a luat decizia în favoarea unei școli private tocmai pentru că și ea a fost eleva unui astfel de școli. Karmen a merg la liceul de stat, mai exact, la Dinu Lipati, dar, pentru siguranța ei, Adrian Minune și soția lui au înscris-o pe artistă la o școală privată. De fapt, de aici a rezultat și convingerea ei că ceea ce se întâmplă la o școală privată, din toate punctele de vedere, nu se va întâmpla niciodată la una de stat.
De la declarațiile ei și până la un adevărat scandal a mai fost un singur pas. Fanii nu sunt deloc de acord cu ea și susțin că nu are dreptate și că școlile de stat nu sunt atât de periculoase precum crede Karmen.