Reclamă

Anunțul terifiant vine din partea unui celebru fizician. Declarația nu este o amenințate, ci mai degrabă un apel de ajutor. Bărbatul și-a îndemnat colegii de breaslă și împreună, să găsească soluții la problemele cu care se confruntă planeta noastră.

“În 7 ani nu se mai poate trăi pe Pământ…”

Fizicianul Egon Cholakian de celebrul laborator CERN a vorbit recent despre o problemă care ar putea aduce sfârșitul omenirii și al planetei Pământ. Omul de știință estimează că în cazul în care nu se intervine urgent, viața va fi imposibilă.

Omul de știință susține că din cauza schimbărilor climatice care afectează întreaga planetă destabilizează și nucleul Terrei. Ceea ce va aduce, inevitabil, la o adevărată apocalipsă.

Mai exact, este vorba despre creșterea temperaturilor. Vara aceasta, s-a înregistrat cea mai caldă zi din istorie. Iar specialiștii în domeniu susțin că acesta este doar începutul. În anii ce vor urma, temperaturile vor atinge noi recorduri.

Cholakian vine cu un nou scenariu, mult mai rău. Fizicianul susține că planeta mai are mai puțin de 7 ani până va deveni incompatibilă cu viața. Totul din cauză că temperaturile vor creste atât de mult, încât nu va mai exista viață. Nici în oceane și nici pe planul terestru.

Care este singura șansă a Pământului

În acest context, omul de știință a făcut apel la mințile luminate ale acestei planete. Acesta susține că toți trebuie să se unească și împreună să caute soluții la această mare problemă.

Îi invit pe toți oamenii de știință, cărora le pasă de soarta omenirii, să se alăture creării unui centru științific internațional unic. Scopul acestuia este de a efectua cercetări științifice și de a soluționa amenințarea climatică globală., a spus el.

Nu doar căldura excesivă este o problemă. În ultimele luni, vremea extremă a făcut ravagii în Asia și Europa. Uraganele, ploile torențiale, inundațiile, totul ar fi doar începutul unei crize.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro