Reclamă

La finalul lunii trecute, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu aveau să spună cel mai sincer și cel mai important „da” din viața lor. Cuplul s-a căsătorit religios, la mai bine de doi ani de când au oficializat relația lor în fața ofițerului de stare civilă. Și, așa cum spune tradiția, după nuntă, proaspeții miri trebuie să plece în luna de miere.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. Deși nu se cunosc de foarte mult timp, cei doi au demonstrat că au o conexiune extrem de puternică. Gabriela a fost singura femeie care a reușit să-l convingă pe Dani să își facă o familie și să devină tătic.

Pentru toate schimbările din viața lui, Dani Oțil este extrem de recunoscător. Tocmai de aceea, face tot posibilul ca frumoasei sale soții să nu-i lipsească nimic. Acum, proaspeții însurăței au plecat în luna de miere și, contrar așteptărilor tuturor, cei doi nu au ales deloc o destinație scumpă.

Unde au plecat Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu în luna de miere. Destinația deloc scumpă aleasă de cei doi
Instagram

Dani și Gabriela, lună de miere în Europa

Până acum, Dani și Gabriela și-au obișnuit fanii doar cu locații de vacanță exclusiviste, precum Maldive sau Dubai. Însă, de data asta, au ales să se relaxeze pe continent european, așa că și-au făcut luna de miere chiar în Grecia. Mai exact, pe Insula Paros, una dintre destinațiile pentru care optează mulți români.

Cel mai probabil, unul dintre motivele principale pentru care cei doi au ales Grecia a fost micuțul Luca Tiago. Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” și frumoasa lui soție au zburat pentru prima dată cu fiul lor și, tocmai de aceea, nu și-au dorit ca zborul să fie unul foarte lung.

În plus, la cum se prezintă cei doi în online, cel mai probabil, nu va fi singura lor escapadă de anul acesta. Matinalul o răsfață destul de des pe Gabriela cu vacanțe exotice, așa că nu este exclus să plece într-o altă vacanță cât de curând.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro