Reclamă

Scene apocaliptice s-au produs ieri seară într-o benzinărie. Bilanțul tragic însumează peste 75 de persoane rănite, dintre care și 3 copii. De la ce a pornit totul și ce a condus la producerea evenimentului nefericit.

Ieri seară, aproape de miezul nopții, ora României, o tragedie s-a produs la o benzinărie din Makhachkala din Daghestan, un oraș din sudul Rusiei. Potrivit unei agenții de știri din zonă, în urma producerii incendentului au fost semnalate mai multe victime, printre care 75 de persoane rănite, 10 în stare critică, dar și 27 de persoane care au fost declarate decedate.

Din păcate, spre dimineață, bilanțul a arătat și mai tragic și mai îngrijorător. Numărul victimelor și al copiilor răniți a crescut. Astfel, s-a ajuns la 27 de persoane ucise, dintre care trei au fost copii. În această dimineață, mai multe echipaje au transportat la spitalele din Moscova peste 10 persoane care se află în stare critică și 13 copii care au suferit răni severe.

Pompierii au luptat contra cronometru pentru a stinge flăcările din benzinărie. Principala preocupare a fost ca acestea să nu extindă și în zonele adiacente, asta după ce au cuprins o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați.

Catastrofă la stația de benzină: Foc, panică și un bilanț tragic de zeci de morți!
Moscow Times

S-au dezlănțuit flăcările Iadului

La ora producerii incendiului, autoritățile au intrat în stare de alertă și au anunțat că poate exista riscul producerii unor noi incendii. Mai multe filmulețe au fost urcate pe rețelele sociale, acolo unde se pot observa flăcări uriașe și persoane care încearcă să se salveze din calea incendiului.

Pe Telegram, mai mulți ruși au postat imagini cu victimele rănite care au fost transportate la spitalul local. Din păcate, pentru unii a fost nevoie de transfer la spitalele din Moscova din cauza faptului că rănile au fost mult mai severe.

În această dimineață, salvatorii și autoritățile au comunicat și decesul celor 27 de persoane. Mult mai tragic este faptul că printre persoanele care au murit în urma incendiului din benzinărie se află și trei copii. Momentan, autoritățile nu au mai comunicat nicio schimbare în ceea ce privește bilanțul dezastrului.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro