A fost un râu de lacrimi pline de durere în satul Buda, comuna Oșești. Alina, fata ucisă cu cruzime în Mangalia de cea mai bună prietenă, a fost condusă pe ultimul drum. Fata a fost înmormântată în rochie de mireasă, după cum este tradiția pentru tinerele nemăritate.
Alina, fata ucisă în Mangalia, a fost înmormântată
Casa unde a copilărit Alina a fost plină de oameni joi, 10 august. Zeci de persoane din satul său natal s-au adunat să o conducă pe ultimul drum. Cortegiul funerar a pornit de la curtea rudelor sale și s-a îndreptat spre biserica din comună, iar mai apoi spre cimitir.
Cei care au cunoscut-o nu pot nici acum să creadă ce s-a întâmplat. Copiii veniți la înmormântare au cărat fotografii cu chipul tinerei, în timp ce restul persoanelor au adus coroane de flori.
Un sobor de șase preoți a oficializat slujba. Au fost prezenți colegii de școală, vecinii, sătenii, dar și oameni care nu au cunoscut-o dar și-au dorit să fie alături de familia îndurerată. În mulțime, un singur chip nu a fost zărit: cel al tatălui Alinei. Se pare că bărbatul nu a venit să-și conducă fiica de doar 18 ani pe ultimul drum.
Tânăra de 18 ani a fost ucisă de cea mai bună prietenă a sa
Prietenia dintre Alina și Loredana, colege de grădiniță și de școală, s-a terminat teribil. O ceartă între cele două a dus la o crimă cu sânge rece. Tinerele și-au aruncat cuvinte grele, s-au lovit una pe cealaltă, iar apoi una dintre ele a recurs la un gest extrem: a luat un cuțit și a înjunghiat-o pe cealaltă.
Loredana, ucigașa, și-a recunoscut fapta în fața oamenilor legii. În noaptea neagră în care Alina și-a dat ultima suflare, a încercat să ascundă cadavrul. L-a cărat cu taxiul prin Mangalia, apoi l-a abandonat sub o bancă.
Oamenii legii cred că fata a fost ajutată de un bărbat să o ucidă pe prietena sa. Aceștia cred că este puțin probabil ca aceasta să îi fi putut provoca răni atât de puternice singură.