Reclamă

Enoriașii din Timisoara pot spune că au trăit să le vadă pe toate. Mai nou, alături de sființi pictați pe perete, este și edilul comunei. Localnicii nu își explică cum de s-a ajuns aici și nici nu știu cum să reacționeze.

Într-o biserică situată la 57 de kilometri de Timișoara s-a întâmplat inevitabilul. La slujba obișnuită de duminică, enoriașii din Tomnatic au avut parte de șocul vieții lor. În loc să se roage la sființi, au observat că se roagă la nimeni altul decât primarul localității.

Edilul Stoian Vasiu stă lângă ceilalți sființi, astfel că enoriașii vor, nu vor trebuie să se închine la ea. La costum și cravată, edilul Stoian este pus exact lângă Î.P.S Ioan Selejean,  Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Localnicii nu înțeleg cum de a ajuns edilul acolo, mai ales că nu a scos niciun ban din buzunar pentru ridicarea bisericii. Ulterior, primarul din Tomnatic a fost contactat de mai mulți jurnaliști, dar nu a avut un răspuns exact pentru cele întâmplate.

Timișorenii, se roagă la... primar. Cum a ajuns să fie pictat chipul edilului în biserică

Edilul din Timișoara care face minuni

În shimb, i se pare normal să fie pus alături de sființi pentru că se consideră unul dintre ctitori. „Așa este tradiția, așa se face, ctitorul bisericii se pictează în biserică. Noi, primăria și consiliul local, facem biserica, deci noi suntem ctitorii și noi suntem trecuți în biserică, așa se practică. Acestea sunt rânduielile bisericii, nu este voința mea, eu nu am vrut”, a spus edilul, potrivit renasterea.ro.

Comunitatea de enoriași și localnici îl contrazic profund pe edil. Aceștia susțin că Stoian Vasiu nu dat niciun ban pentru ridicare lăcașului de cult. Din contră, susțin că banii au venit strict din banii lor de taxe pentru biserici.

Acum, localnicilor nu le-a rămas decât să se ducă la biserică cu gândul că vor trece mereu pe lângă edilul imortalizat în costum și cravată. Rămâne de văzut dacă acest caz va atrage atenția superiorilor.

 


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro