Reclamă

Digitalizarea evoluează din ce în ce mai mult și la noi în țară. În curând, buletinele, pașapoartele și permisele vor putea fi obținute cu un singur click. Ministrul Digitalizării, Cercetării și Inovării, Bogdan Ivan, a prezentat stadiul actual de implementare al cloud-ului guvernamental.

Bogdan Ivan a subliniat că acte importante, precum buletinele, pașapoartele și permisele de conducere, vor deveni disponibile online printr-un simplu click. Peste 30 de instituții vor fi integrate în baza de date a acestui cloud guvernamental, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne cu Evidența Populației și Ministerul Afacerilor Externe.

Schimbări radicale pentru obținerea actelor de identitate

În prezent, se realizează o analiză detaliată a celor mai cerute documente în România, iar MAI, MAE, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății vor putea beneficia de asistență și consultanță din partea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, precum și de specialiștii de la ARR (Agenția Română pentru Digitalizare).

Etapa următoare vizează interoperabilitatea bazelor de date, iar cea de-a treia se concentrează pe capacitatea de procesare și viteza de calcul, pentru a gestiona eficient volumele mari și complexe de date. Un aspect crucial în acest proces de digitalizare este securitatea cibernetică, care va fi asigurată prin cele mai avansate tehnologii disponibile și va proteja datele în permanență, chiar și în viitor.

Vestea zilei pentru cei care vor să își schimbe buletinul! Guvernul tocmai a anunțat: Ce se întâmplă cu CI

România începe să se digitalizeze

Bogdan Ivan și-a exprimat încrederea că într-o formulă extrem de organizată, acest proces va fi finalizat până în 2026 și va funcționa eficient timp de cel puțin 10 ani. Scopul acestei digitalizări este să reducă birocrația și să faciliteze accesul cetățenilor la servicii publice, contribuind astfel la dezvoltarea României într-un mod mai eficient și mai modern.

În iulie, Bogdan Ivan a anunțat cu bucurie alocarea sumei de 177 de milioane de euro pentru migrarea datelor în Cloud-ul guvernamental. Acest pas reprezintă o etapă istorică pentru debirocratizarea României și promisiunea unui viitor digital prosper. Digitalizarea țării aduce cu sine reforme profunde în instituțiile și serviciile publice, eliminând astfel birocrația, cozile și dosarele cu șină, oferind cetățenilor o experiență simplă și eficientă în relația cu statul.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro