Reclamă

Consumul de alcool poate fi o reală problemă în rândul populației. Vara este cel mai riscant anotimp, iar medicii îi sfătuiesc pe toți să stea cât mai departe de băuturile alcoolice. Chiar și un simplu pahar de alcool îți poate da organismul peste cap, așa că trebuie să știi la ce riscuri te supui.

Nu mai este niciun secret faptul că majoritatea persoanelor consideră că un consum excesiv de alcool poate dăuna organismului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Este suficient doar un pahar de alcool consumat regulat pentru ca organismul să transmită primele semnale. Și nu unele pozitive.

Principalul efect care se resimte atunci când vine vorba de consumul de alcool este creșterea tensiunii arteriale. Studiul a fost făcut de o echipă de cercetătpori de peste Ocean care au ajuns la concluzia că alcoolul este periculos, indiferent de cantitatea consumată.

Ce se întâmplă în organismul tău dacă consumi un singur pahar de alcool pe zi

Consumul de alcool poate fi mai dăunător decât crezi

Evident, cea mai afectată de consumul de alcool esre categoria celor care sunt băutori înrăiți. În cazul lor, s-au înregistrat cele mai mari creșteri de tensiune arterială. Dar asta nu înseamnă că restul persoanelor pot să consume liniștite alcool. Din contră.

Studiul a avut un eșantion de 19.000 de persoane din Coreea, Japonia și Statele Unite ale Americii. Testul a durat cinci ani, iar la final, rezultatele au fost surprinzătoare. Cei care nu au consumat deloc alcool au avut o tensiune arterială în parametri normali. În schimb, cei care au consumat alcool, chiar și un singur pahar pe zi, au înregistrat valori mai crescute.

Specialiștii atrag constant atenția cu privire la consumul de alcool care duce la creșterii tensiunii arteriale. Asta poate exercita o presiune în plus asupra unor alte organe, precum rinichii. De asemenea, este foarte bine cunoscut faptul că accidentele vasculare și atacurile de cord sunt cauzate, în mare parte, de tensiunea arterială.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro