Madonna este una dintre cele mai iubite artiste din lume. Tocmai de aceea, nu este de mirare că milioane de fani s-au speriat atunci când au auzit că vedeta a ajuns pe mâinele medicilor. Artista a fosr transportată de urgență la spital, după ce a fost găsită inconștientă în propria casă.
Săptămânile trecute nu au fost cele mai liniștite pentru Madonna, din niciun punct de vedere. În timp ce se pregătea pentru susținea unui turneu aniversar, artista le-a dat fanilor cea mai proastă veste. Și anume, aceea că se vede nevoită să amâne spectacolele din cauze independente de ea.
Madonna a fost găsită inconștientă de către echipa ei. Managerul ei a decis să o ducă la spital, acolo unde medicii au ales să o interneze la Terapie Intensivă. Starea de sănătate a artistei a fost destul de gravă, mai ales că nu era pentru prima dată când se confrunta cu astfel de probleme.
Madonna simte că a primit o nouă șansă la viață
Din fericire, Madonna nu a sta prea mult la Terapie Intensivă. Potrivit declarațiilor celor din anturajul ei, se pare că vedeta ar fi contactat o bacterie extrem de periculoasa. După ce a început să se simtă mai bine, vedeta în vârstă de 64 de ani a vrut să le mulțumească fanilor pentru toate mesajele și gândurile lor.
„În această lună de când m-am externat, am reflectat. Ca mamă, poți să fii implicată în nevoile copiilor tăi și să dăruiești nesfârșit. Dar când m-am îmbolnăvit, copiii mei au fost lângă mine, le-am văzut o latură pe care nu o mai văzusem până acum”, a scris Madonna pe Instagram.
View this post on Instagram
Acest episod tragic a speriat-o destul de tare pe Madonna, dar și pe cei din anturajul ei. În trecut, aceasta a mai avut probleme de sănătate și este conștientă că nu mai este la prima tinerețe. Tocmai de aceea, a decis să își ia toate măsurile de siguranță și și-a întocmit testamentul.
Artista s-a gândit la toate persoanele care i-au fost alături și la copiii ei. Astfel, averea ei se va împărți în mod egal între cei șase copii pe care îi are. Nu a fost uitat nici managerul ei care a fost ca un prieten pentru ea.