Furtunile și viiturile pun din nou stăpânire pe țara noastră. ANM a emis o atenționare de ploi torențiale, vând puternic și furtuni în trei sferturi de țară. Simultan, sunt așteptate în mai multe județe și inundații, din cauza cantităților mari de apă așteptate.
Cod Portocaliu de vreme rea în aceste județe până luni
Începutul de săptămână și ultima zi a lunii iulie aduce în România un nou val de vreme instabilă. Meteorologii au emis mai multe atenționări, valabile în următoarele 24 de ore în mai bine de 3 sferturi de țară. Sunt așteptate furtuni cu descărcări electrice și grindină, vânt puternic și cantități însemnate de apă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică, 30 iulie, un Cod Portocaliu de ploi torențiale, valabil până luni, 31 iulie, la ora 10:00.
Vizate de această atenționare sunt județele din vestul Transilvaniei și din nord-vestul Moldovei. Aici, intensificările vântului vor ajunge la peste 80 km/h, iar cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp. Meteorologii atenționează că furtunile vor dura între o oră și trei ore.
De asemenea, în vigoare este și un Cod Galben de vreme instabilă. Acesta este valabil în același interval orar ca cel menționat anterior și se va manifesta mai întâi în Banat, Crișana și Transilvania, iar spre seară și noaptea mai ales în Oltenia și Moldova.
Furtunile nu înseamnă însă că scăpăm de caniculă. În toată țara, ANM a emis o atenționare de disconfort termic ridicat.
Revin furtunile, dar și viiturile: Cod Portocaliu și Galben de inundații
Ploile torențiale din următoarele ore sunt așteptate să producă local și viituri și inundații.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), a emis un Cod Portocaliu, în intervalul 30 iulie, ora 14:00 – 31 iulie, ora 12:00. Județele vizate sunt Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Alba şi Sibiu.
Este vorba de râurile mici din aceste zone, care sunt așteptate să depășească albiile din cauza vijeliilor.