Federația a reacționat imediat, iar Tite nu va mai pregăti Selecao și la următorul Campionat Mondial. În schimb, în America de Sud va ajunge unul din cei mai buni antrenori din istoria modernă a fotbalului – Carlo Ancelotti. Contractul italianului cu Real Madrid expiră în vara anului 2024, atunci când este așteptat să preia naționala Braziliei.
Ancelotti, Vinicius & Rodrygo – trio-ul care poate aduce un nou titlul mondial Braziliei
Carlo Ancelotti va avea la dispoziție mai bine de doi ani pentru a pregăti naționala Braziliei pentru Cupa Mondială din 2026 – competiție care urmează să aibă loc în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Până atunci însă, acesta poate câștiga un prim trofeu în noul mandat, la Copa America 2024.
Ancelotti și-a început cariera de antrenor imediat după ce s-a retras din activitatea de fotbalist profesionist, de la AC Milan. Acesta a debutat ca asistent la naționala Italiei, înainte să facă pasul la Reggiana. Aventura pentru el a continuat în Italia, la Parma, Juventus și AC Milan. În 2009 a ajuns pe banca celor de la Chelsea, iar doi ani mai târziu a preluat-o pe PSG.
Prima aventură pe Santiago Bernabeu a avut loc între 2013 și 2015. Înainte de revenirea la Real Madrid în 2021, Carlo Ancelotti le-a mai pregătit pe Bayern Munchen, Napoli și Everton. Acesta a preluat echipa patronată de Florentino Perez în 2021, după un sezon dezamăgitor sub comanda lui Zidane.
Acum, acesta este gata pentru prima aventură din carieră pe banca unei echipe naționale. Acesta nu va lupta singur pentru titlul mondial, ci alături de doi dintre fotbaliștii săi preferați – Vinicius Jr & Rodrygo. Cei doi brazilieni au devenit lideri în ofensiva celor de la Real Madrid și sunt așteptați să preia frâiele naționalei de la Neymar Jr – care își dorește să lupte din nou alături de colegii săi, la turneul final din 2026.
Până să evolueze împreună la Copa America și Cupa Mondială 2026, Ancelotti, Vinicius & Rodrygo sunt deciși să câștige tot ce se poate în următorul sezon. Fanii Los Blancos au motive de bucurie deoarece Real Madrid este favorita numărul 3 pe site-urile de pronosticuri pariuri cu privire la câștigătoarea Ligii Campionilor în 2024 (după Manchester City și Bayern Munchen) și favorita numărul 1 în La Liga, la o cotă similară cu cea a rivalei FC Barcelona, 2.00.
Carlo Ancelotti este unul din cei mai titrați antrenori din istorie
Palmaresul antrenorului italian este unul cu adevărat impresionant, așadar este lesne de înțeles de ce federația Braziliei își dorește cu ardoare să îl aducă înainte de Copa America.
Din postura de jucător, Ancelotti a câștigat Serie A de 4 ori (de 3 ori cu AC Milan și o dată cu AS Roma). Acesta a mai adunat 4 Cupe ale Italiei, Supercupa Italiei, Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală.
Ca antrenor, Ancelotti a reușit chiar mai multe. La Juventus a câștigat Cupa Intertoto în 1999, iar la AC Milan a pus mâna pe Serie A, Cupa Italiei, Supercupa Italiei, UEFA Champions League (în 2 rânduri), Supercupa Europei (de 2 ori) și Campionatul Mondial al Cluburilor.
Pe banca celor de la Chelsea, Ancelotti a cunoscut gustul succesului în Premier League, Cupa Angliei și Supercupa Angliei. La PSG se poate lăuda cu titlul de campionat, în timp ce la Bayern Munchen a triumfat în Bundesliga și Supercupa Germaniei (de 2 ori).
Pe banca celor de la Real Madrid, Ancelotti a câștigat titlul în La Liga, Cupa Spaniei de 2 ori, Supercupa Spaniei, UEFA Champions League de 2 ori, Supercupa Europei de 2 ori și Campionatul Mondial al Cluburilor în 2014 și 2022.
Brazilia, cea mai de succes națională din istoria Cupei Mondiale
Un antrenor cu un astfel de istoric nu putea prelua decât cea mai bună națională din istoria Cupei Mondiale.
Brazilia are 5 trofee la activ, o performanță ce nu a fost momentan egalată de nimeni. Sud-americanii au câștigat medaliile de aur în 1958, 1962, 1970, 1994 și 2002.
De asemenea, au pierdut două finale – în 1950 și 1998, au mai obținut două medalii de bronz (în 1938 și 1978) și au încheiat în alte două rânduri pe locul 4 (1974 & 2014). Următoarele pe listă sunt reprezentativele Germaniei și Italiei (cu câte 4 trofee), iar podiumul este completat de Argentina – cu 3 Cupe Mondiale la activ.
Pe lângă Vinicius Jr. & Rodrygo, Carlo Ancelotti va avea încă o piesă de bază din angrenajul celor de la Real Madrid, în formula de start de la Cupa Mondială din 2026. Este vorba despre fundașul central Eder Militao, care în prezent are 25 de ani.