În data de 20 iulie, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul. De altfel, în tradiția populară, ziua poartă denumirea de Sânt-Ilie. De o astfel de zi, în tradiția populară sunt legate multe obiceiuri, dar mai ales superstiții. Sfântul Ilie este cunoscut ca fiind o figură a blândeții în dogmele bisericii. Este însă totodată un aprig apărător ar dreptei credințe. Astfel, pentru a nu-i atrage mânia, credincioșii păstrează încă în această zi cu strictețe datina.
Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie
Sant-Ilie marchează și miezul verii pastorale, când ciobanii coboară din munți pentru prima dată după ce au urcat oile la stână.
În dimineața acestei sărbători, femeile adună plante de leac, în special busuiocul, pe care îl pun la uscat în poduri sau la streașina casei. Aceste plante ar aduce ulterior bunăstarea și belșugul casei.
Un alt obicei de Sant-Ilie îl reprezintă aducerea merelor la biserică pentru a fi sfințite. Generațiile bunicilor și străbunicilor aveau convingerea că prin această rânduială, fructele vor deveni de aur în lumea de dincolo. Merele sunt și un simbol al protecției împotriva grindinei, așa că tradiția spune că nu este permis să se consume mere până la data de 20 iulie.
Ziua de Sant-Ilie este și o zi dedicată pomenirii sufletelor celor dragi, în special a copiilor care au plecat din lumea aceasta. Femeile îi cheamă pe copiii din vecini sub un măr, pe care îl scutură, iar merele căzute sunt considerate o ofrandă pentru sufletele celor decedați. De altfel, în tradiția populară se considera că astăzi sufletele din ceruri sunt în mare veselie.
Ce e strict interzis să faci astăzi?
În această zi, nu se lucrează pământul, nu se adună recolta și nu se treieră. Totodată, se evită spălatul rufelor, deoarece se crede că apa murdară ar putea afecta sufletele celor trecuți în lumea de dincolo.
De altfel, bătrânii considerau că praful și mizeria atrase în timpul măturatului ar putea ajunge în hrana și apa oferite ca pomană pentru sufletele celor decedați. Din acest motiv activitățile de măturat sau curățenie în gospodărie sunt amânate până în ziua următoare.
Cusutul sau frământatul și coptul pâinii sunt, de asemenea, amânate pentru a sărbători în mod corespunzător ziua Sfântului Ilie.