Mare atenție, părinți! Există un pericol uriaș pentru copii vara, iar adulții trebuie să fie foarte atenți și să cunoască simptomele respectivei probleme de sănătate.
Pericolul de sezon pentru copii este reprezentat de otita externă, cunoscută sub numele de „otita înotătorului”, care apare frecvent în timpul activităților acvatice, fie la mare, fie la piscină.
Această afecțiune reprezintă o inflamație a conductului auditiv extern și poate provoca complicații dacă nu este tratată corespunzător. Infecțiile bacteriene, în special cu Stafilococ aureus, și infecțiile fungice, precum Candida sau Aspergillus, sunt cele mai frecvente cauze ale otitei externe, conform afirmațiilor medicului ORL Simona Vlad de la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Care sunt simptomele otitei
Printre simptomele comune ale otitei externe se numără durerea la nivelul urechii, mâncărimea, scurgerile din urechea afectată, diminuarea auzului, senzația de ureche plină și ganglionii periauriculari dureroși. Durerea poate fi mai intensă în timpul nopții. Neglijarea tratamentului adecvat pentru otita externă poate conduce la complicații grave.
În general, tratamentul pentru otita externă implică proceduri locale, cum ar fi aspirarea secrețiilor de către medicul specialist și aplicarea de substanțe dezinfectante, antibiotice și antiinflamatoare în zona afectată. În cazuri mai severe, se poate administra și tratament general cu antibiotice și analgezice.
Prevenirea și tratarea corespunzătoare a otitei externe sunt deosebit de importante, în special în sezonul estival, când se înregistrează un număr mare de pacienți cu această afecțiune la UPU.
Este recomandat să se acorde o atenție deosebită igienei urechii și să se evite introducerea obiectelor străine în canalul auditiv extern pentru a preveni apariția otitei externe și a complicațiilor asociate.