Vește șoc în lumea mondenă! Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit. Zvonurile au existat de ceva timp, dar acum, vedeta a făcut marele anunț. cei doi păreau mai uniți ca niciodată, dar se pare că realitatea a fost cu totul și cu totul alta.
Nimeni nu se aștepta la asta. Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit, oficial. Fanii au început să bănuiască asta încă de când Viviana și-a cumpărat apartament și a făcut turul lui. Din peisaj lipsea George Burcea, ceea ce până atunci nu s-a întâmplat.
Cei doi au fost plecați luni bune în Statele Unite ale Americii, acolo unde George a avut mai multe proiecte cu „Wednesday”, serialul de pe Netflix. Viviana și partenerul ei păreau mai fericiți ca niciodată și nimeni și nimic nu prevestea ruptura de acum.
Viviana Sposub și George Burcea au mers pe drumuri separate
Ce-i drept, de-a lungul relației, au tot existat momente tensionate, George având mai multe certuri cu fosta lui soție. Însă, i-a fost mereu alături Vivianei și a susținut-o în tot ceea ce voia să facă. Ba chiar s-au mutat împreună din pandemie și au crezut că dacă vor depăși acea perioadă, vor fi de nedespărțit.
Vestea despărțirii a dat-o chiar Viviana Sposub. Aceasta a postat pe Instagram un mesaj pentru că a vrut ca fanii să afle prima dată de la ea. În schimb, a fost destul de discretă și nu a vrut să divulge motivul pentru care s-a ajuns aici. Însă, a cerut ca fanii să respecte atât intimitatea ei, cât și pe cea a fostului partener.
Până acum, cuplul a dat impresia tuturor că se înțeleg foarte bine. Ba chiar Viviana Sposub a fost extrem de apropiată și de fiicele lui George Burcea, dar se pare că despărțirea a fost iminentă. Cel mai probabil, cei doi foști iubiți vor continua să fie prieteni.
„Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă şi ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu. Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulţumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor 3 ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate.”, a spus Viviana pe Instagram.