România se confruntă cu o zi extrem de călduroasă. De altfel, aceasta se anunţă a fi cea mai fierbinte zi din 2023. Meteorologii avertizează că temperaturile ar putea depăşi 42 de grade Celsius la soare în sudul ţării.
Într-o astfel de zi, în Capitală, la soare, temperatura poate atinge și 57 de grade Celsius, spun meteorologii. Valul de aer fierbinte vine din Sahara, iar în această perioadă se recomandă evitarea pe cât posibil a ieșirilor în aer liber.
Cea mai toridă zi din 2023
Românii înfruntă astăzi cea mai călduroasă zi din an. Pentru a face faţă temperaturilor extreme, au fost amenajate centre de caniculă în sectoarele 5 şi 6 ale Bucureştiului.
Medicii din aceste centre acordă consultaţii şi oferă apă pentru a combate simptomele de deshidratare.
Cu toate acestea, în contextul în care se aşteaptă un vârf al caniculei, autorităţile recomandă persoanelor în vârstă și nu numai să evite expunerea la soare în intervalul orar 11:00 – 18:00.
Ce este indicat să faci în zilele caniculare
În astfel de zile este esențial să iei măsuri de protecție adecvate pentru a te proteja de căldura excesivă.
Stai în interior
Încearcă să petreci cât mai mult timp în interiorul clădirilor climatizate sau în locuri răcoroase, cum ar fi centre comerciale, biblioteci sau săli de cinema. Evită expunerea prelungită la soare și activitățile în aer liber în timpul orelor de vârf, când temperatura este cea mai ridicată.
Hidratare adecvată
Asigură-te că bei suficiente lichide pe parcursul zilei, mai ales apă. Evită băuturile alcoolice și cele care conțin cofeină, deoarece pot duce la deshidratare.
Protejează-te de soare: Atunci când ieși în aer liber, asigură-te că porți haine ușoare, de culoare deschisă, care acoperă pielea și te protejează de razele solare. Folosește pălării, ochelari de soare și aplică o cremă de protecție solară cu un factor ridicat de protecție.
Evită efortul fizic intens
În zilele caniculare, evită activitățile fizice extenuante. De asemenea și exercițiile în aer liber în timpul orelor de vârf. Dacă trebuie să faci efort fizic, asigură-te că o faci într-un mediu răcoros și că te hidratezi corespunzător.
Monitorizează-ți starea de sănătate
Acordă atenție semnalelor de supraincălzire și deshidratare. Printre acestea se numără amețelile ,oboseala excesivă, slăbiciune musculară, durerile de cap, crampele musculare sau starea de confuzie.