Reclamă

Este Cod Galben de furtuni în mai multe județe din țară. ANM a emis avertizarea meteorologică, valabilă pentru următoarele 24 de ore.

Cod Galben de furtuni în jumătate de țară

Jumătatea lunii iulie aduce în România vreme la extreme. În vigoare este o atenționare de caniculă, valabilă în regiunile de sud, centru și sud-estul țării. Simultan însă, nu scăpăm nici de vremea instabilă, care va pune stăpânire pe cealaltă jumătate a țării.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip Cod Galben pentru 15 județe din țară. Aceasta a intrat în vigoare miercuri, 12 iulie, ora 15.00 și expiră joi, 13 iulie, la ora 6.00.

Sunt așteptate furtuni cu descărcări electrice, accentuări ale vântului și local și grindină. Local, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp.

Județele vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și parțial Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

Meteorologii trag un semnal de alarmă și atenționează că există posibilitatea ca fenomene meteo extreme să apară și în alte zone din țară. Anumite localități s-ar putea confrunta cu ploi torențiale și vânt puternic.

Cealaltă jumătate de țară, sub avertizare de caniculă

Vara și-a intrat de-a binelea în drepturi și aduce temperaturi record pentru acest an. ANM a emis un Cod Galben de caniculă, iar temperaturile din termometre vor depăși 35 de grade Celsius.

Județe vizate: București, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași.

Meteorologii au tras un semnal de alarmă pentru populație. Disconfortul termic va fi unul ridicat, astfel că trebuie ca populația să respecte sfaturile medicilor în asemenea situații.

Evitarea deplasărilor la orele de vârf pentru persoanele cu probleme de sănătate este esențială. De asemenea, este deosebit de important să ne hidratăm corespunzător, cu minim 2 litri de lichide pe zi.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro