Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de condamnările cu închisoarea primite în primă instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis încetarea procesului penal deoarece, conform legii, intervine prescripția. Decizia este una definitivă. Astfel, fostul ministru al Turismului a aflat că una dintre pedepse i-a fost „ștearsă”.
Elena Udrea scapă de una dintre pedepse
Elena Udrea fusese condamnată la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la 5 ani de închisoare.Fostul ministru Elena Udrea se află acum în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018. Aceasta fost confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii.
După decizia definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute, Udrea a încercat să fugă din țară și a fost prinsă în Bulgaria. Fostul ministru al Turismului a stat în arest în statul vecin timp de peste două luni. În toată această perioadă s-a desfășurat procesul de extrădare.
Udrea fost adusă în 16 iunie 2022 în România și a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor.
În 2 martie 2021, Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare. Fostul ministru a primit condamnarea în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită. De asemenea şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009.
Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Fiica fostului șef de stat este acuzată de pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.
Dan Andronic a fost achitat pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.Este singurul inculpat în acest dosar în cazul căruia instanța a dispus achitarea.