Închisoare în mod obligatoriu pentru acești șoferi. Este vorba de cei care conduc drogați sau sub influența alcoolului. Legea „Anastasia” a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și va intra curând în vigoare.
Închisoare în mod obligatoriu pentru acești șoferi
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede pedepse cu închisoarea în mod cert pentru anumiți șoferi. Este vorba despre cei care produc accidente mortale și sunt sub influența alcoolului, a drogurilor sau circulă fără permis de conducere.
Până acum, în țara noastră, mulți dintre ei scăpau de închisoare și primeau o pedeapsă cu suspendare. De acum înainte însă, acest lucru nu va mai fi posibil. Odată intrată în vigoare legea „Anastasia”, judecătorii nu vor mai avea voie să-i scape de anii petrecuți în spatele gratiilor.
Legea poartă numele Anastasiei, fetița ucisă de o șoferiță care nu avea permis de conducere
Legea a fost inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc şi de senatorul PNL Daniel Fenechiu în procedură de urgenţă parlamentară. Astfel că a fost votată de Parlament în urmă cu două săptămâni, iar vineri, 7 iulie, a ajuns și la președintele Iohannis. Va intra în vigoare imediat ce va fi publicată în Monitorul oficial.
În spatele acestei inițiative este o tragedie. Proiectul de lege s-a născut după moartea tragică a unei fetițe de doar 4 ani, ucisă chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie 2022.
Copila a fost lovită în plin de o soferiță care nici măcar nu avea permis de conducere. Femeia conducea cu viteză și a lovit-o chiar în fața casei. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru minoră.
Date recente arată că, anual, 20.000 de persoane sunt trimise în medie, în faţa instanţelor de judecată pentru conducere fără permis, sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Dintre aceștia însă, nu toți ajung în spatele gratiilor.
De acum înainte, conform noii legi, judecătorii vor fi obligați să îi trimită la închisoare.