Imagini macabre greu de privit au fost puse la cale de un tânăr gelos pe iubita lui. Acesta a recurs la gestul extrem și a ucis-o pe partenera lui.
Întreaga Australie este șocată de gestul unui tânăr de 22 de ani. Într-un exces de gelozie, acesta a recurs la gestul extrem de a o ucide pe iubita lui. Planul lui a fost unul diabolic, desprins din cele mai dure filme. Acesta a alegat-o cu cabluri de mâini și de picioare. După, a decis să o îngroape de vie.
Tânărul a pus la cale un întreg plan diabolic. Acesta a răpit-o pe iubita lui exact de la locul de muncă, apoi și-a pus în aplicare gesturile diabolice. A legat-o pe iubita lui cu cabluri de mâini și picioare, a imobilizat-o, apoi a îngropat-o de vie.
Potrivit celor de la The Guardian, tânăra ar fi murit prin axfixiere. Mai exact, din cauza pământului greu care a fost pus peste ea, aceasta nu a mai putut respira.
Cazul tânărului a ajuns imediat în atenția autorităților. Ajuns în fața magistraților, aceasta nu a mai avut scăpare și a pledat vinovat. Momentan, pedeapsa lui este una pe viață, dar magistrații vor decide dacă va avea posibilitatea de a cere liberarea condiționată sau câți ani va trebui să execute până a putea cere asta.