Reclamă

Răzvan Simion și Daliana Răducan sunt, fără doar și poate, suflete pereche. Arhitecta a apărut în viața prezentatorului exact când avea cea mai mare nevoie. Acum, după mai bine de doi ani de relație, cuplul se declară pregătit să facă pasul următor. 

Răzvan Simion și Daliana Răducan formează unul dintre cele mai solide, dar și discrete cupluri din lumea mondenă. Cei doi rezonează foarte bine pe toate planurile, dar încearcă să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor. Daliana nu profită deloc de popularitatea lui Răzvan, iar acesta sigur este un aspect pe care matinalul l-a apreciat din prima.

De-a lungul timpului, cei doi nu au făcut decât să se cunoască și să se descopere din ce în ce mai mult și să își solidifice relația. La începutul acestui an, prezentatorul de la Antena 1 și Daliana au anunțat pe toată lumea că au făcut primul pas serios din relația lor. Și anume, Răzvan a cerut-o de soție pe iubita lui.

Răzvan Simion și Daliana se căsătoresc. Când va avea loc marele eveniment
social media

Răzvan Simion și Daliana, nuntă de poveste

Acum, Daliana este viitoarea soție a lui Răzvan, căci cei doi au de gând să se căsătorească. Fanii celor doi au speculat foarte mult timp pe baza acestui subiect și au crezut că Răzvan și aleasa lui s-au căsătorit demult, dar în secret. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat, iar „vinovată” ar fi Daliana.

Prezentatorul de la Antena 1 a povestit că iubita lui este foarte meticuloasă. Aceasta nu ar putea să facă acest pas pe repede-nainte. Arhitecta trebuie să organizeze totul până la cel mai mic detaliu, pentru a se asigura că totul este așa cum își dorește.

Și tot Răzvan a spus că, cel mai probabil, nunta va avea loc la anul. Sau, cel puțin, atunci va da primele detalii cu privire la eveniment. Până atunci, fanii pot fi cu ochii pe Dani, care se căsătorește înainte.

„Eu sunt mai spontan. Daliana, însă, le așează și le gândește cu mult timp înainte, totul este stabilit de la modelul rochiei și locul unde o să facem totul, dar îmi pare rău, nu prea pot să văd spun multe. Poveste, acesta este cuvântul care o să definească chestiunea pe care o să o facem.”, a spus Răzvan Simion, potrivit Ego.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro