Sebastian Dobrincu și-a deschis sufletul în fața fanilor. Fostul investitor de la „Imperiul Leilor” a decis să le prezinte admiratorilor viața lui, așa cum este, cu bune și cu rele. Tocmai de aceea, a ales să povestească și părțile mai puțin pozitive.
Sebastian Dobrincu este unul dintre românii care s-a făcut remarcat și peste hotare. Pasiunea lui pentru IT și pentru tot ceea ce înseamnă investiții i-a cucerit pe străini. Dobrincu are un talent înăscut pe care și l-a cultivat constant. Afaceristul a vrut mereu să se autodepășească și să devină cea mai bună versiune a lui.
De ani buni, acesta a dat viața din Silicon Valley pentru România. Aici, acasă, se simte cel mai bine și crede că este suficient loc pentru afirmare și evoluție Drept dovadă, de când s-a întors pe meleagurile noastre, fostul „leu” nu a stat deloc degeaba.
Dincolo de investițiile și manageriatul afacerilor pe care le deține, Sebastian s-a implicat în multe proiecte. Timp de un sezon, acesta a ocupat unul dintre scaunele juraților de la „Imperiul Leilor”. Acolo, Dobrincu s-a dus pentru a da aripi și pentru a investit în proiectele în care a avut cea mai mare încredere.
Sebastian Dobrincu simte nevoia să fie mereu cineva cu el
După această etapă, în cariera lui de persoană publică a mai apărut un proiect, poate și cel mai ambițios din viața lui. Este vorba despre „Survivor”, competiția care l-a scos din zona de confort. Acesta s-a înscris acolo nu pentru a demonstra, neapărat, ceva, ci pentru că a avut un alt plan pus la punct, de acasă.
Dobrincu și-a dorit să vină acasă cu marele premiu, pe care a promis că-l va dona fundației lui Codin Maticiuc. Ba mai mult, a garantat că va dubla suma. Din păcate, nu a reușit să reziste prea mult și a fost trimis acasă din cauza unei accidentări.
În urma acestei perioade extrem de agitate, Sebastian s-a ales, din păcate, cu boala secolului. Afaceristul a recunoscut că suferă de anxietate. Zilnic, se luptă cu ea și face tot posibilul pentru a trece peste asta.
„Am multe momente de anxietate maximă și nu mi le explic. Am căpătat o anxietate dubioasă în ultimul an, nu pot să ies singur pe stradă. Dacă nu am un prieten, fie iubita mea, fie cineva cu mine, am o anxietate. Nu am reușit să controlez starea asta. Secretul este să nu-ți pese”, a recunoscut Sebastian Dobrincu, la podcastul lui Jorge.