Reclamă

Doliu pentru familiile a doi tineri polițiști din Cluj care și-au pierdut viața într-un accident cumplit. Cei doi agenți au condus fără să știe spre moarte, deși aveau o viață înainte. Ambii erau proaspăt căsătoriți și voiau să își petreacă timpul liber la o piscină. Nu au mai ajuns la destinație pentru că și-au pierdut viața în accidentul cumplit. În urma celor doi au rămas familii îndurerate. Soția unuia dintre cei doi polițiști era însărcinată.

Doi polițiști tineri au murit pe loc într-un accident cumplit

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de duminică. Cei doi soți se aflau în mașina lor, în drum spre un ștrand din Oradea. Agenții erau însoțiți de niște rude care se aflau într-un alt autoturism. Tragedia a avut loc  pe raza localității Șaula, înainte de intrarea  în Huedin.

Tânărul de 23 de ani, care se afla la volan, a pierdut controlul mașinii într-o curbă la stânga. Autoturismul a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit frontal de o autocisternă condusă de un șofer ucrainean.

În urma impactului, ambii polițiști au suferit răni deosebit de grave. La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp echipajele de salvare. În ciuda eforturilor paramedicilor, viețile celor doi agenți de poliție nu au mai putut fi salvate.

Familiile tinerilor polițiști sunt în stare de șoc după tragedie. Ambii începuseră o viață nouă și chiar urmau să devină părinți.

Tânăra în vârstă de 24 de ani lucra în domeniul resurselor umane la Inspectoratul Județean de Poliție. Partenerul ei de viață era fiul unui cunoscut instructor auto. Acesta ocupa funcția de agent la Direcția operațiuni speciale.

O amplă anchetă va fi desfășurată în acest caz. Oamenii legii vor să afle care sunt circumstanțele în care s-a produs cumplitul accident.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro