În ultima vreme, se pare că din ce în ce mai multe vedete calcă strâmb în trafic. După episodul mediatizat cu Ana Morodan beată și drogată pe străzile din Capitală, acum, o nouă artistă îi calcă pe urme. Doar că, spre deosebire de Ana care avea permisul suspendat, artista nici măcar nu avea dreptul să conducă.
Poliția Capitalei este prezentă la datorie și își face treaba. Așa a fost prinsă o femeie la volan care conducea, deși nu avea dreptul să facă asta. În urma procedurilor de identificare, polițiștii au ajuns la concluzia că este vorba de nimeni alta decât artista Xonia. Aceasta a fost prinsă beată și drogată la volan pe străzile din Sectorul 2 al Capitalei.
La data de 23 Iunie a.c., în jurul orei 04:00, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2.”,
În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 şi art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei, potrivit observatornews.ro.