Reclamă

Finalul de săptămână aduce românilor din mai multe județe ploi puternice și chiar inundații. ANM a emis Cod Galben de vreme instabilă în jumătate de țară. O altă avertizare de inundații este în vigoare în mai multe zone.

ANM a emis Cod Galben de furtuni în 26 de județe

România este străbătută în acest final de săptămână de un val de aer tropical, care aduce temperaturi record pentru anul 2023. Este așteptat ca maximele să depășească 35 de grade Celsius.

Canicula nu înseamnă însă că a trecut pericolul de averse semnificative și inundații. Joi, 22 iunie, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme instabilă.

Vizate sunt 26 de județe din țară, unde sunt așteptate ploi puternice, descărcări electrice și chiar grindină. Codul Galben este valabil 24 de ore și expiră în aceeași zi, la ora 23:00.

Meteorologii au transmis că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Județele vizate sunt Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

Cod Galben

Este în vigoare și un avertisment de inundații

Simultan, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de tip Cod Galben de inundații. Atenționarea expiră vineri, 23 iunie, la ora 00:00. Este vorba de județele Cluj, Alba, Suceava, Harghita şi Covasna, unde sunt posibile fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri, cu posibile efecte de inundaţii locale

Hidrologii au anunțat că până la această oră se pot depăşi Cotele de atenţie pe râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Olt (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita) şi Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea).


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro