Vremea se schimbă, căci țara noastră va fi traversată de un val de căldură tropical. Ultima săptămână i-a pus la grea încercare pe români, din cauza furtunilor și viiturilor provocate de cantitățile mari de apă. Temperaturile vor depăși 35 de grade Celsius.
România, lovită de un val de căldură tropical de săptămâna viitoare
Sfârșitul de săptămână aduce în România temperaturi record pentru acest an. După ce în ultimele zile ploile au făcut ravagii în sud-vestul țării și au provocat inundații, vine căldura.
Meteorologii atenționează că în zilele ce urmează, teritoriul țării noastre va fi străbătut de un val de aer tropical. Temperaturile din termometre încep să crească de vineri, 23 iunie, și își vor atinge apogeul de duminică, 25 iunie.
Oamenii sunt sfătuiți să se hidrateze corespunzător și să evite deplasările la orele prânzului. În unele zone, termometrele vor indica chiar și 35 de grade Celsius. Temperaturile resimțite însă vor fi mult mai mari.
Zonele unde va fi cel mai cald sunt sudul țării, în Muntenia, dar și în sudul Moldovei.
Ce temperaturi vor fi miercuri, 21 iunie 2023
În zilele ce urmează însă, cerul rămâne înorat pe alocuri, iar local vor și și ploi de scurtă durată. Temperaturile se vor încadra între 15 și 33 de grade Celsius.
Sunt anunțate și furtuni de scurtă durată, cu rafale și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi însă reduse, astfel că nu mai există pericolul de inundații.
Bucureşti: temperaturi cuprinse între 18°C — 32°C
Pitești: temperaturi cuprinse între 17°C — 30°C
Sibiu: temperaturi cuprinse între 16°C —28°C
Bacău: temperaturi cuprinse între 16°C — 29°C
Timișoara: temperaturi cuprinse între 19°C —33°C
Cluj Napoca: temperaturi cuprinse între 16°C —29°C
Craiova: temperaturi cuprinse între 18°C — 32°C
Galați: temperaturi cuprinse între 18°C — 30°C
Oradea: temperaturi cuprinse între 19°C — 31°C
Ploiești: temperaturi cuprinse între 18°C —30°C
Suceava: temperaturi cuprinse între17°C —27°C
Iași: temperaturi cuprinse între 16°C —28°C
Constanța: temperaturi cuprinse între 20°C — 26°C
Braşov: temperaturi cuprinse între 15°C —26°C
Hunedoara: temperaturi cuprinse între 13°C —30°C