Reclamă

Parcările reprezintă mereu o problemă pentru șoferi, mai ales în orașele mari și aglomerate. Dacă deții permis de conducere, cu siguranță te-ai confruntat măcar o dată cu problema găsirii unui loc de parcare.

Trebuie să ai în vedere faptul că ocuparea locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități poate atrage o amendă costisitoare.

Mare atenție, șoferi! Amenzile pot fi uriașe

Persoanele care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap se expun riscului de a primi amenzi mari. Dacă nu găsești un loc de parcare și decizi să te oprești pe unul dintre locurile destinate persoanelor cu dizabilități, riști să primești o amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei. Cu toate acestea, mulți șoferi aleg să profite de aceste locuri de parcare goale, rezervate persoanelor cu dizabilități.

arhivă presă

Autoritățile au anunțat încă din 2018 un proiect de lege pentru majorarea semnificativă a amenzilor, însă acesta a intrat în vigoare abia în 2020, după ce a fost votat și publicat în Monitorul Oficial.

Până atunci, conform Legii nr. 448/2006, astfel de acțiuni erau sancționate cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, iar vehiculul parcat necorespunzător putea fi ridicat.

Ce trebuie să știe toți conducătorii auto

În prezent, Legea nr. 145/2020 modifică și completează Legea nr. 448/2006 referitoare la protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

„Potrivit Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate pentru persoanele cu dizabilități se sancționează cu o amendă între 2.000 și 10.000 de lei, iar vehiculul poate fi ridicat de pe respectivul loc de parcare”, a transmis Poliția Română.

“Obiectivul este de a oferi persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia pe deplin de participarea la viața socială și economică”, se menționează în lege.

Potrivit Legii nr. 145/2020, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor pentru ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități sunt realizate de agenții de circulație sau de personalul de control cu atribuții în acest domeniu.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro