Ultima zi din vacanța de Rusalii a fost ieri, așa că pe drumurile dinspre mare și stațiunile montane a fost haos. Numeroși turiști au decis însă să stea departe de astfel de situații și să se mai bucure o zi sau două în plus de concediu. Drept dovadă, multe dintre stațiuni sunt încă luate la pas de turiști. Hotelurile de pe litoral și de la malul mării sunt de asemenea încă pline.
Turiștii români nu se dau plecați din stațiuni
Minivacanța de Rusalii s-a încheiat deja însă nu pentru toată lumea. Pe litoral au ajuns în aceste zile peste 80.000 de turiști care s-au bucurat din plin de vremea extrem de bună. Mai mult… și de prețuri avantajoase. Fiind prima parte a sezonului estival și debutul programului Litoralul pentru toți, românii nu au pus bugete uriașe la bătaie.
De altfel, contextul grevei profesorilor și a incertitudinii legate de întoarcerea elevilor în bănci i-a determinat pe mulți dintre părinți sa prelungească șederea la mare.
Astfel, pe plajă sunt încă turiști care se bucură din plin de vremea excelentă de pe litoral.
La munte, situația nu stă deloc diferit. Mulți turiști au decis să mai stea o noapte sau două în plus. Totul pentru a evita aglomerația de pe drumul de întoarcere spre Capitală de exemplu. Ieri pe Valea Prahovei, dar și pe Autostrada Soarelui s-a circulat cu nervii întinși la maxim pentru șoferi.
De partea cealaltă a baricadei, hotelierii își numără încasările. Deși prețurile nu au fost extrem de piperate pentru această perioada a anului, totuși, au făcut bani frumoși.
Până după 15 iunie nu mai sunt atât de multe rezervări de cazare. Din a doua parte a lunii iunie însă, numărul acestora crește semnificativ.