Numeroși părinți ajung în ultima faza a „diciplinării” copiilor, folosind violența. Aceștia lovesc minorii fără să țină cont de faptul că cei mici pof fi marcați ireversibil de aceste gesturi. De altfel, traumele de acest gen din copilărie revin la maturitate sub forma anxietății, a neîncrederii în sine. Deși copii sunt apărați prin Codul Penal de astfel de acte asupra lor, totuși numeroase cazuri de violență domestică în care sunt implicați minori au loc zilnic. Este și cazul unui tată de 43 de ani, originar din Dâmbovița.
Pedepsit pentru violența asupra fiului
Un tată din Dâmbovița a recurs la gesturi extreme de a-și educa fiul . Acesta și-a lovit și dat afară din locuință propriul copil minor.
Deși are doar 13 ani, adolescentul este acum apărat din oficiu. Autoritățile au aflat despre acest caz de la fosta parteneră a tatălui băiatului. Aceasta le-a dezvăluit oamenilor legii cu lux de amănunte cum se comporta fostul ei partenerul cu fiul lui.
„Din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că, în perioada decembrie 2022 – iunie 2023, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi exercitat în mai multe rânduri acte de violenţă asupra fiului acestuia, în vârstă de 13 ani, l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă, iar, pe timp de noapte, l-ar fi alungat din locuinţă în curtea imobilului”, anunță IPJ Dâmbovița.
Tatăl bătăuș a fost reținut
Tatăl care și-a agresat și dat afară copilul din casă a fost reținut pentru 24 de ore. O anchetă a fost deschisă în acest sens. Oamenii legii au avut numeroase cazuri de acest gen raportate în ultima perioadă.
Numeroși părinți ajung să suporte astfel de consecințe legale după ce își lovesc minorii.