Reclamă

Răzvan Simion are toate motivele să fie mândru de fiica lui, Ianca. Aceasta a crescut extrem de bine și frumos și, deși și-ar dori să mai fie mică, Răzvan trebuie să se obișnuiască cu gândul că Ianca este o domnișoară în toată regula. Proaspăt absolventă de liceu, frumoasa fiică a prezentatorului de la Antena 1 se pregătește pentru admiterea la facultate.

Răzvan Simion și cei doi copii ai săi au o relație specială. Deși sunt la distanță, prezentatorul este mereu prezent în viața lor, așa cum ar trebui să fie orice părinte. Colegul lui Dani Oțil nu a lăsat ca cei mici să simtă despărțirea de mama lor și a creat un mediu sănătos pentru dezvoltarea celor doi.

Mulți se așteptau ca Ianca să calce pe urmele tatălui celebru, mai ales că nici ea nu este străină de televiziune. Aceasta a apărut de câteva ori la TV, iar Răzvan s-a emoționat până la lacrimi. Deși i-ar fi plăcut ca fiica lui să urmeze aceeași carieră, Răzvan este un tată model și mereu și-a încurajat copiii să facă ce vor ei.

Unde va pleca fiica lui Răzvan Simion să studieze. Prezentatorul are toate motivele să fie mândru de ea
social media

Fiica lui Razvan Simion, absolvire alături de iubit

Ieri, emoțiile au fost la maxim pentru întreaga familie a matinalului. Ianca a ajuns în momentul în care a îmbrăcat roba de absolventă. Fiica lui Răzvan știe ce vrea de la viață, așa că, pentru viitor, a ales una dintre cele mai grele, dar și frumoase facultăți.

Ianca nu vrea să studieze în țară, ci este hotărâtă să se specializeze peste hotare. Fiica prezentatorului vrea să studieze psihologia în Barcelona. Răzvan este foarte mândru de alegerea fiicei sale și o susține 100%. Plus că, așa cum a declarat și el, nu îi displace deloc ideea de a se pensiona în Spania. Momentan, Ianca se bucură  de vacanță, iar din toamnă va lua decizia ca îi va schimba destinul.

„Vreau să studiez în afară, mă gândesc la psihologie. Vreau să ajut, asta îmi doresc foarte mult și să creez legături cu oamenii. Acum am terminat Școala de Șoferi, trebuie să dau examenul. De curând chiar mă gândeam la o mașinuță, dar transportul în comun e cu totul diferit față de ce e la noi”, a mărturisit Ianca, la Antena Stars.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro