Reclamă

Președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj pentru profesori, după ce aceștia au refuzat să iasă din grevă. El susține că au primit tot ce au solicitat de la Guvern.

Guvernul a mărit salariile cu 10%. Profesorii anunță că nu renunță la grevă

Noul eșec dintre negocierile ținute la Palatul Victoria între sindicaliști și Executiv îl găsesc pe Klaus Iohannis în Republica Moldova. Șeful de stat a luat parte aici la summitului comunității europene.

La finalul acestei întâlniri cu ceilalți lideri UE, președintele a ținut o conferință de presă, în care a discutat despre greva profesorilor. El însuși fost cadru didactic, susține că nu mai există niciun motiv pentru ca greva să continue.

Declarațiile șefului de stat au loc în contextul în care Guvernul a dat un OUG prin care a majorat salariile profesorilor cu 10%. Există și promisiunea ca în următoarea grilă, care va veni o dată cu noua lege a salarizării, veniturile lor să ajungă la nivelul solicitat, în 3 ani.

Liderii sindicaliști au primit oferta, au transmis-o mai departe, iar răspunsul a fost unul clar: dascălii nu cedează presiunii, nu acceptă mai puțin decât merită, iar greva continuă.

Klaus Iohannis îi atacă pe profesori, după ce au refuzat să iasă din grevă

În ciuda nemulțumirilor angajaților din învățământ, Iohannis spune că Guvernul le-a oferit tot ce au cerut. În plus, aceștia ar trebui să dea dovada de înțelegere și să nu pună în pericol situația elevilor, care sunt în pragul finalului de an.

Președintele este revoltat că în ciuda acestei oferte, care este, din punctul lui de vedere, corectă, dascălii nu renunță la grevă. Așa că i-a criticat și i-a acuzat că nu se gândesc la elevii din ani terminali, care riscă să nu susțină la timp Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Există o generație întreagă care trebuei să dea Bacalaureatul și să meargă la universității O generație care dă capacitatea., a declarat președintele Iohannis.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro