De departe, Carmen Grebenișan a avut parte de una dintre cele mai grele experiențe din viața ei. În urmă cu mai bine de șase luni, vedeta a spus „da” provocării de a merge la „Survivor”, una dintre cele mai grele competiții din România. Zilele trecute, influncera a ajuns în țară și a fost copleșită de emoții.
Carmen Grebenișan poate spune că și-a înfruntat unele dintre cele mai mari frici. În urmă cu câțiva ani, blondina a mers împreună cu prietena ei, Alina Ceușan, în „Asia Express”. Deși nici acolo nu a fost deloc ușor, toate greutățile se împărțeau la doi. Însă, de data asta, Carmen a dus totul de una singură.
21 de săptămâni a stat influencera în jungla din Republica Dominicană. Nu doar că a trebuit să reziste în fața unor condiții precare, ci a luat parte și la probe extrem de grele. Cei care au urmărit, măcar o dată concursul de pe PRO TV, și-au dat seama că este un test pentru fizic, dar și pentru psihic.
Carmen Grebenișan a revenit la look-urile dinainte
Carmen Grebenișan a ajuns să joace semifinala, dar, din păcate, a pierdut totul în fața lui Alex și a lui Dan. Chiar dacă nu a venit cu premiul acasă, Carmen și-a rotunjit conturile. Pentru toate săptămânile în care a stat acolo, prietena Alinei a primit 105.000 de euro din partea organizatorilor.
Zilele trecute, Carmen Grebenișan s-a întors acasă, iar soțul și cei mai buni prieteni au așteptat-o la aeroport. Influecera a început să plângă atunci când i-a văzut pe Alex, Alina Ceușan și pe Raul Tisha. Imediat după ce a aterizat, Carmen a mers acasă la Alina, acolo unde a așteptat-o o petrecere în cinstea ei.
Soțul Alinei Ceușan, Raul Tisha s-a ocupat de Carmen și i-a redat strălucirea de altă dată. Acesta a vopsit-o într-o nuanță de gri și trebuie să recunoaștem că îi stă foarte bine.