Gică Hagi, managerul Farului, a vorbit despre situația Simonei Halep, care a fost depistată pozitiv cu roxadustat și suspendată din tenis.
ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) a amânat pentru a treia oară audierea cazului ei de dopaj. Simona Halep a fost suspendată provizoriu după ce a fost testată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Ulterior, i s-a adus un nou cap de acuzare referitor la „iregularități” în pașaportul ei biologic.
Cazul Simonei va fi judecat de organizația independentă Sports Resolutions. Gică Hagi a caracterizat situația ca fiind „inacceptabilă” și a transmis un mesaj de încurajare pentru Simona.
Hagi sare în apărarea Simonei Halep: Nu este drept ce i se întâmplă!
Gică Hagi și-a exprimat nemulțumirea față de situația Simonei Halep. El este de părere că ceea ce i se întâmplă este injust și inacceptabil. Hagi a subliniat importanța susținerii și comunicării cu sportiva. Hagi spune că Simona Halep este puternică și va depăși această situație dificilă în care se află.
„Nu e drept ce i se întâmplă, sub nicio formă. Cum a scris Ianis, e inacceptabil, din punctul meu de vedere. Ea știe că noi suntem împreună, comunicăm. Ea trebuie să aibă putere. Pentru că, practic, e o sportivă puternică.
Din păcate, și de asta am zis că e inacceptabil, tot ce se întâmplă pentru ea în momentul de față e foarte greu. Și în momentele grele trebuie să ai liniște. Să se ridice, să fie puternică, și bineînțeles că o să iasă din asta”, a declarat Gică Hagi, potrivit Pro TV.
Simona Halep, dezamăgită de ITIA
Simona Halep a scris un mesaj pe Instagram, în care spune că este dezamăgită din cauza amânării repetate a audierii. Ea a menționat că a așteptat audierea începând din luna octombrie a anului trecut și că a reușit să demonstreze că suplimentele pe care le folosea erau contaminate.
Simona a subliniat că ITF (ITIA) a amânat audierea de trei ori și nu i-a permis să participe la turnee timp de opt luni. Simona a criticat lipsa de respect a ITF (ITIA) în ceea ce privește respectarea regulilor și a menționat că justiția amânată este de fapt justiție interzisă.